Vladescu: Era foarte usor sa mintim in continuare si sa ne mai imprumutam vreo sase luni

0
841
sebastian-vladescu

sebastian-vladescuMinistrul Finantelor, Sebastian Vladescu, a declarat, marti, in plenul Camerei Deputatilor, ca ar fi fost „foarte usor” pentru guvernanti sa minta „in continuare”, sa se mai imprumute „vreo sase luni” si sa „aranjeze” un acord cu FMI, dar prefera sa le spuna romanilor adevarul.

 

Vladescu a sustinut, la dezbaterea motiunii simple initiate de PNL, ca guvernantii stiu ce fac si ca in niciun caz in acest moment cuvantul „incompetent” nu are legatura cu acest Guvern.

„Faptul ca ceeea ce facem presupune un risc politic pe care nimeni nu si-a inchipuit acum o luna si jumatate ca cineva si l-ar asuma arata deplina responsabilitate a acestui Guvern vis-a-vis de cetatenii romani. Era foarte usor sa mintim in continuare. Din pozitia de ministru al Finantelor, va spun ca am fi putut sa mintim vreo sase luni, am fi putut sa ne mai imprumutam vreo sase luni, am fi putut sa aranjam un acord cu FMI care sa ne mai dea sase luni si am fi asteptat sa vedem ce se intampla. Nu cred ca lucrurile vor evolua in bine si decat sa mintim inca sase luni, decat sa spunem inca sase luni «Da, Europa merge bine, lumea merge bine si Romania s-ar putea sa mearga si ea bine», le spunem romanilor adevarul: «Lumea nu merge bine, Europa merge prost si Romania s-ar putea sa nu mearga bine». Dar trebuie sa ne luam masurile de precautie si, cand discutam masurile de precautie, trebuie sa fim realisti”, a declarat ministrul Finantelor.

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, luni, pentru ziarul „Gandul”, ca in campania electorala nu a existat niciun partid atat de „sinucigas” incat sa spuna ca „ne ducem spre prapastie”, democrat-liberalul apreciind ca este vorba despre „minciuna prin omisiune”.

„A fost o minciuna prin omisiune. Adica n-a existat un partid atat de «sinucigas» (…), sa iasa si sa spuna ca este extraordinar de rau si ca ne ducem spre prapastie”, a spus Berceanu, citat de „Gandul”.

Berceanu a mai spus ca daca am fi fost in campanie si acum, „minciuna prin omisiune” ar fi fost folosita in continuare. „si acum putea sa mai mearga sase luni sau un an. (…) Probabil ca, daca erau alegeri acum, ar mai fi tinut pana dupa alegeri, intr-un fel, situatia”, a continuat el. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here