FNSA a suspendat greva generala din administratie

0
844
fnsa

fnsaFederatia Nationala a Sindicatelor din Administratie (FNSA) a decis suspendarea grevei generale la nivel national, incepand cu miercuri, ora 11.00, din cauza presiunilor facute de oameni politici si prefecti la adresa salariatilor din administratie si a amenintarilor cu disponibilizarea acestora.

 Presedintele FNSA, Valer Suciu, a declarat miercuri ca Guvernul a fost „imun” la miscarea de protest si nu a chemat sindicatul la discutii.

„Am decis suspendarea grevei generale din administratie la nivel national, incepand de miercuri, de la ora 11.00. Activitatea in primarii si consilii judetene va fi reluata normal. Protestul a fost suspendat in urma presiunilor politicienilor si prefectilor asupra salariatilor si a amenintarilor cu disponibilizarea acestora.Ultimele doua zile au constituit apogeul semnelor clare ale unui totalitarism de tip democrat-liberal care sta sa se instaureze. Amenintari, intimidari, scenarii de tot felul au constrans pe multi dintre colegii nostri sa se descurajeze si sa cedeze presiunilor. Saraciti si amenintati cu aruncarea in strada, unii dintre acestia au considerat ca este mai intelept pentru ei sa-si reia activitatea”, a spus Suciu.

Acesta a precizat ca Guvernul n-a dat „nici de aceasta data vreun semn de ingrijorare fata de cetateni”.

Liderul FNSA a precizat ca un scop al protestului a fost atins, si anume sensibilizarea parlamentarilor sa sustina motiunea de cenzura la adresa Guvernului.

„Prin greva generala pe care am declansat-o, am dorit sa sensibilizam Parlamentul Romaniei, singurul in masura acum sa mai faca ceva pentru oameni, votand, in consecinta, motiunea de cenzura impotriva unui Guvern in transa”, a spus Suciu.

Potrivit acestuia, conducerea si membrii FNSA vor continua lupta sindicala, „participand la toate formele de protest organizate de catre Cartel ALFA in aceasta perioada, inclusiv la consolidarea lantului uman in jurul Parlamentului Romaniei, in ziua cand acesta va discuta si va vota motiunea de cenzura”.

FNSA a declansat, luni, greva generala din administratie, iar marti anunta ca aceasta ar putea dura cel putin pana la votarea motiunii de cenzura. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here