Victor Piturca a semnat un contract pe trei ani cu Universitatea Craiova

0
717
victor-piturca

victor-piturcaFostul manager al Stelei Victor Piturca a semnat un contract pe trei ani cu gruparea Universitatea Craiova si va conduce primul antrenament la echipa olteana joi seara, la ora 19.00, a anuntat finantatorul Adrian Mititelu.

 „Am semnat pe trei ani. Nu-i putem fixa obiectivul lui Victor Piturca, el va conduce de acum Universitatea. in aceasta seara va sustine primul antrenament, la ora 19.00, primele 15 minute fiind deschise publicului si presei”, a spus Mititelu.

Adrian Mititelu a precizat ca Victor Piturca ii va avea in staful tehnic pe Eugen Neagoe (antrenor principal) Florin Marin (antrenor secund, metodist), Ovidiu Costesin (director sportiv) si Gabriel Boldici (antrenor cu portarii). El a mentionat ca noul presedinte al clubului va fi Silvian Cristescu.

Piturca se va afla pe banca tehnica a echipei Universitatea Craiova, la meciul de sambata, cu Sportul Studentesc, din etapa a VI-a a Ligii I.

Victor Piturca si Adrian Mititelu s-au intalnit astazi, la pranz, dupa ce au mai discutat timp de mai multe ore si in noaptea de miercuri spre joi.

Piturca a pregatit echipa Steaua in primele trei etape ale Ligii I, parasind formatia in urma unor neintelegeri cu patronul Gigi Becali. La Universitatea Craiova, Mititelu a anuntat, duminica, demiterea tehnicianului Aurel ticleanu, dupa remiza inregistrata in partida cu Astra, scor 2-2, disputata la Ploiesti, in etapa V-a a Ligii I.

Nascut la data de 8 mai 1956, in localitatea Orodel din judetul Dolj, Victor Piturca si-a inceput cariera de fotbalist la varsta de 14 ani, cand a fost legitimat la grupa de juniori a echipei Universitatea Craiova. Piturca a ajuns in 1983 la Steaua Bucuresti, unde avea sa cunoasca cele mai mari succese ale carierei sale de jucator. A reusit sa castige cinci titluri de campion, patru Cupe ale Romaniei, iar in 1986 castiga Cupa Campionilor Europeni, in premiera pentru un club din Estul Europei. A castigat de asemenea Supercupa Europei la Steaua, dupa un meci din 1987 cu Dinamo Kiev.

Dupa perioada de glorie de la Steaua, pentru care a jucat 174 de meciuri si a marcat 137 de goluri, Victor Piturca a mai jucat un sezon la gruparea franceza Racing Club de Lens, punand capat carierei de jucator. Pentru echipa nationala, Piturca a jucat 13 meciuri si a marcat 6 goluri.

Ca antrenor, Victor Piturca a debutat ca secund la echipa la care s-a consacrat ca jucator, in sezonul 1991-1992. in sezonul ’94-’95 a preluat conducerea tehnica a echipei Universitatea Craiova, alaturi de care a reusit o clasare pe locul secund. Doi ani mai tarziu, Piturca a fost numit selectioner la nationala de tineret a Romaniei, pe care a condus-o la turneul final al Campionatului European, desfasurat la Bucuresti.

In anul 1998 a devenit selectioner la echipa de seniori a Romaniei si a reusit sa se califice la Campionatul European din 2000, fara a suferi nicio infrangere. Cu toate acestea, Piturca a fost fortat sa renunte la functia sa inaintea debutului la turneul final gazduit de Belgia si Olanda, in urma unui scandal in care au mai fost implicati si fostii internationali Gheorghe Hagi si Gica Popescu, precum si impresarul Ioan Becali.

Dupa perioada petrecuta la echipa nationala, Victor Piturca a revenit la Steaua Bucuresti ca antrenor principal, in anul 1999, cucerind titlul de campion national in 2001. Tot in urma unui scandal, de aceasta data cu finantatorul Stelei, Gigi Becali, Piturca a parasit gruparea din Ghencea.

In 2004, a fost numit din nou selectioner al echipei nationale de fotbal a Romaniei, cu care a reusit calificarea la Campionatul European de fotbal din 2008 (la 8 ani de la ultima calificare a acesteia la un turneu final), dupa ce a condus nationala romana la prima sa victorie din istorie intr-un meci impotriva Olandei. Dupa o serie de rezultate slabe in partidele din cadrul preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2010, Victor Piturca a fost demis de la echipa nationala a Romaniei.

La inceputul sezonul 2010-2011, Victor Piturca a revenit la Steaua, unde s-a inteles cu Gigi Becali pentru preluarea postului de manager general. A incercat sa reconstruiasca gruparea „ros-albastra”, dar un nou conflict a aparut intre tehnician si finantatorul clubului, astfel ca Victor Piturca a plecat de la Steaua, dupa numai trei etape disputate in Liga I. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here