Transportul in comun in Capitala: O linie de autobuz suspendata, 7 cu trasee mai scurte. Afla modificarile in rutele RATB

0
766
trasee-iarna-ratb-transport

trasee-iarna-ratb-transportO linie de autobuz a fost suspendata, o alta are un traseu mai lung, iar sapte au capatul inainte de terminale, a declarat, vineri dimineata, pentru MEDIAFAX purtatorul de cuvant al RATB, Brandusa Raeceanu.

Linia de autobuz 223 , care face legatura intre soseaua de Centura – Glina si CET Sud a fost suspendata, a precizat purtatorul de cuvant al Regiei Autonome de Transport Bucuresti (RATB).

Autobuzele liniei 261 circula pe un traseu prelungit, de la Complexul Comercial Baneasa pana la Pasajul Baneasa. Autobuzele liniei 106, care ar fi trebuit sa ajunga pana la cartierul Rosu, intorc la statia Master, autobuzele 137, 421 si 236 intorc la Liceul Auto, cele de pe linia 162, care ar fi trebuit sa ajunga pana la magazinele 16 Februarie, intorc la cartierul 16 Februarie. De asemenea, autobuzele liniei 125 intorc la Romprim, iar cele de pe linia 302 intorc pe soseaua Alexandriei, cu o statie inainte de terminalul de la cartierul Fortuna.
Brandusa Raeceanu a precizat ca in timpul noptii de joi spre vineri angajatii RATB au actionat cu utilaje de deszapezire pentru curatarea liniilor de tramvai, la aceasta ora nefiind semnalate incidente.

Angajatii RATB au continuat, joi noapte, curatarea zapezii si de pe refugiile de tramvai.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a spus, vineri dimineata, la comandamentul de iarna, ca joi noapte operatorii de deszapezire au actionat continuu cu 250 de utilaje.

Potrivit situatiei prezentate in comandament, vineri dimineata pe majoritatea strazilor principale circulatia rutiera se desfasura in conditii bune, marea parte a acestora fiind „la negru”.

Corpul de control a constatat probleme in Sectorul 6, unde, desi utilajele au actionat permanent, pe unele strazi materialul antiderapant nu a patruns stratul de gheata format noaptea trecuta.

Primarul general a cerut operatorilor de deszapezire sa intevina in continuare pe strazile laterale si pe cele de legatura cu bulevardele, precum si in zona trotuarelor, iar dupa ora 13.00, cand temperaturile incep sa scada, sa imprastie materiale antiderapante.

Sorin Oprescu a spus ca au fost degajate de zapada caile de acces in gradinite, scoli si spitale, cerand operatorilor curatarea nametilor pentru a nu se mai inregistra internari de persoane cu fracturi si luxatii.

Potrivit primarului Oprescu, peste 1.200 de apeluri la serviciul de ambulanta s-au inregistrat in ultimele 24 de ore, fiind internate peste 180 de persoane cu fracturi sau luxatii. (Mediafax)

Sursa foto: Arhivafoto.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here