Teodor Baconschi revocat din functia de ministru al Afacerilor Externe, pentru declaratiile la adresa protestatarilor

0
660
teodor-baconschi

teodor-baconschiTeodor Baconschi a fost revocat din functia de ministru al Afacerilor Externe, pentru declaratiile sustinute de acesta la adresa protestatarilor, a anuntat, luni, in Parlament premierul Emil Boc.Teodor Baconschi se afla la Bruxelles unde participa la reuniunea Consiliului de Afaceri Externe.

In finalul discursului sustinut in Parlament, seful Guvernului a aratat ca, in aceste zile, reactia politicienilor nu a fost intotdeauna cea mai potrivita si ca regreta sincer „derapajele si stangaciile verbale” ale unor colegi ai sai la adresa protestatarilor, precizand ca doreste sa transmita acestora scuze publice. „Vreau de asemenea sa stiti ca, pe aceasta linie, am luat decizia de revocare din functie a ministrului Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, si am inaintat presedintelui Romaniei propunerea de revocare din functie pentru declaratiile facute”, a spus Boc.
Teodor Baconschi a scris, in urma cu o saptamana, pe blogul sau, ca un lucru devine clar pentru „toti romanii de bine”, respectiv ca a inceput „inclestarea pe viata si pe moarte intre fortele trecutului si proiectul unei noi Romanii”, el sustinand ca alegerea o va face „Romania care munceste”, nu „mahalaua violenta si inepta incolonata”.

„Un lucru devine din ce in ce mai clar pentru toti romanii de bine. A inceput inclestarea pe viata si pe moarte intre fortele trecutului si proiectul unei noi Romanii. Opozitia si-a activat in sfarsit intreg arsenalul mostenit de la Ana Pauker, Teo, Luca si Dej: derbedei inarmati, dezinformare, propaganda urii. Ne acuza ca vom fura alegerile doar pentru ca vrem ca romanii sa voteze, in diaspora si acasa. Ce vor ei, in schimb, e ca o populatie imbecilizata de televiziuni, infricosata de scenarii apocaliptice mereu dezmintite de realitate si, mai nou, de batausii scosi pe strazi, sa aleaga in locul reformei Statului retorica urii si neputintei ridicata la nivel de program politic”, a scris Baconschi.

in opinia sa, anul 2012 va fi crucial pentru Romania.

„Optiunea e simpla: reforma, responsabilitate, siguranta sau regres, populism, domnia batei. Alegerea o va face insa Romania vrednica, Romania care munceste, Romania insetata de viitor, nu mahalaua violenta si inepta incolonata, ca minerii odinioara, in spatele mostenitorilor Securitatii”, considera Baconschi.

in 8 octombrie 2011, prim-vicepresedintele PDL Teodor Baconschi declara ca pentru victoria in alegerile din 2012 este important ca PDL „sa se pozitioneze pe esichierul politic ca principal partid de centru dreapta” si sa fie sustinut de „Romania care lucreaza, nu de Romania care cerseste”.

in urma criticilor fata de aceasta declaratie, Baconschi explica pe blog, dupa doua zile, ca formula „Romania care cerseste” era „o metafora” si se referea la „o minoritate care asteapta totul de la statul asistential”, cetatenii care se lasa cumparati cu doi mici sau o galeata.

„Romania «care cerseste» nu reprezinta nicidecum 50% din populatie: e vorba de o minoritate care asteapta totul de la statul asistential. Aici intra si cetatenii care sunt la cheremul mitei electorale si se lasa cumparati cu doi mici sau o galeata. Sunt cei care sed pana la brau in apa, la birt, si asteapta sa le salveze bunurile statul, armata, pompierii… mereu altii, nu ei insisi. Sunt, in fine, masele de manevra pauperizate ale stangii. Ei trebuie scosi din mizerie, desprinsi de asistenta, imunizati la mita electorala, dezvatati sa cerseasca mereu ajutorul statului, adica pana la urma al celor care platesc taxe si impozite”, explica Teodor Baconschi.

Ulterior, Teodor Baconschi a declarat ca nu regreta deloc fraza in care a folosit formula „Romania care cerseste”, precizand ca s-a referit la „electoratul asistat, care e o victima de fapt a demagogiei de stanga”, fraza fiind „un elogiu adus efotului inteligent”. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here