Senat: Supermarketurile amendate daca nu vor dona alimentele aproape expirate

0
613
alimente

Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care supermarketurile sunt obligate sa incheie contracte cu organizatii umanitare sau de protectia animalelor pentru a dona alimentele aflate aproape de data expirarii, altfel riscand o amenda de 15.000 de lei, transmite Mediafax.

Agentii economici care opereaza in spatii comerciale cu suprafete de peste 400 metri patrati, cu destinatia de vanzare de produse alimentare, vor incheia un contract cu o organizatie umanitara, inregistrata legal sau o asociatie pentru protectia animalelor in vederea donarii produselor aflate aproape de data expirarii, intr-un termen rezonabil astfel incat acestea sa poata fi utilizate. Nerespectarea acestor prevederi se sanctioneaza cu amenda de 15.000 lei, prevede proiectul.

Initiatorul spune, in expunerea de motive, ca, potrivit rapoartelor UE, Romania risipeste anual 5 milioane de tone de alimente. Pentru reducerea acestui fenomen, este nevoie de mobilizarea intregii societati prin constientizare, preventie si educatie si prin norme legislative.

Risipa se manifesta atat in cadrul gospodariilor individuale, in restaurante cat si in marile magazine cu profil alimentar. De multe ori, o politica restrictiva a lanturilor comerciale duce la imposibilitatea producatorilor de a vinde marfa, deci la risipa.

Pe langa o campanie sustinuta de preventie si educatie, statul trebuie sa intervina si in reglementarea mai eficienta inte producatori si comercianti in legislatia fiscala. incurajarea donarii de alimente, prin legislatie, de catre magazinele alimentare este una dintre metodele care pot diminua acest fenomen, a motivat senatorul UNPR initiativa legislativa.

Proiectul de lege, initiat de senatorul UNPR Marian Vasiliev, a fost adoptat in plen cu 60 de voturi „pentru”, 38 „impotriva” si o abtinere. Senatul a fost prima camera sesizata, iar Camera Deputatilor este for decizional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here