Regulile de obtinere si reinnoire a permisului auto se schimba. Vezi aici care sunt modificarile cerute de MS

0
673
volan-masina

volan-masinaPersoanele cu tulburari grave ale ritmului cardiac, cu episoade repetate de hipoglicemie acuta, cu afectiuni neurologice grave, crizele de epilepsie sau alte tulburari subite ale starii de constienta, alcoolicii si consumatorii de droguri nu vor mai putea obtine permise auto si nici reinnoi actul.

 

Prevederile sunt cuprinse intr-un proiect de ordin al ministrului Sanatatii cu normele minime privind aptitudinile fizice si mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul, potrivit directivelor Uniunii Europene.

Potrivit proiectului de act normativ aflat in dezbatere publica, comisia de examinare poate obliga candidatul ca faca un examen medical de specialitate daca suspecteaza ca acesta ar avea o boala incompatibila cu obtinerea permisului de conducere.

Astfel, candidatii care solicita obtinerea permisului de conducere grupa 1 (motociclete simple sau cu atas, scutere, autovehicule, cu si fara remorca, a caror masa totala maxim autorizata nu depaseste 3.500 kilograme) sunt obligati sa efectueze un examen medical in cazul in care devine evident, la intocmirea formalitatilor necesare sau in timpul probelor de examinare pe care trebuie sa le sustina inainte de obtinerea permisului de conducere, ca prezinta una sau mai multe din afectiunile medicale prevazute in noul act normativ.

De asemenea, candidatii care vor sa obtina un permis de conducere grupa 2, profesionisti (vehicule din categoriile C, CE, C1, C1E, D, DE, D1 si D1E), sunt obligati sa efectueze examenele medicale inainte de eliberarea initiala a permisului de conducere. Ulterior, acesti soferi vor fi obligati sa efectueze examinarile medicale ori de cate ori isi reinnoiesc permisul de conducere.

In cazul in care exista motive de indoiala cu privire la acuitatea vizuala a candidatului care solicita permis de conducere, acesta este examinat de o unitate de asistenta medicala autorizata. Nu se emit sau reinnoiesc permise de conducere pentru solicitantii sau soferii care prezinta probleme in ceea ce priveste sensibilitatea la contraste sau care sufera de diplopie (vedere dubla), se mai arata in proiectul de ordin.

Permisele de conducere nu vor fi eliberate sau reinnoite pentru candidatii sau soferii care prezinta afectiuni sau anormalitati ale aparatului locomotor ce fac periculoasa conducerea unui autovehicul, in cazul celor cu tulburari grave ale ritmului cardiac, cu episoade repetate de hipoglicemie acuta sau care nu sunt deplin constienti de implicatiile acesteia, cu afectiuni neurologice grave, in afara cazurilor in care solicitarea se bazeaza pe un aviz medical autorizat, cu crize de epilepsie, tulburari mentale grave, dar si pentru persoanele care sunt dependente de alcool sau sunt incapabile sa se abtina de la consumul de alcool atunci cand conduc, cat si celor care consuma constant droguri, potrivit noilor norme.

In schimb, pot obtine permis auto sau isi pot reinnoi actul soferii amatori cu insuficienta renala grava sau care au suferit un transplant de organe, ori care au un implant artificial care nu afecteaza capacitatea lor de a conduce. Acestia trebuie sa prezinte un aviz medical autorizat si, daca este necesar, sa efectueze controale medicale periodice.

In cazul persoanelor cu epilepsie, trebuie sa treaca o perioada de 10 ani fara crize si fara administrarea unui tratament medicamentos antiepileptic pentru a obtine un permis auto categoria 1.

Potrivit proiectului, exista o regula generala care prevede ca permisele de conducere nu sunt eliberate sau reinnoite candidatilor sau soferilor care prezinta afectiuni ce nu sunt mentionate in aceste norme, dar sunt susceptibile de a constitui sau de a genera o incapacitate functionala care poate afecta siguranta rutiera, in afara situatiilor in care solicitarea se bazeaza pe un aviz medical autorizat si, daca este necesar, cu conditia efectuarii unor controale medicale periodice.

Examenul pentru obtinerea permisului auto va fi schimbat, proiectul de lege care vizeaza modificarea normelor de desfasurare a acestuia fiind supus dezbaterii publice de catre Ministerul Administratiei si Internelor.

Conform proiectului de ordin privind procedura de examinare pentru obtinerea permisului de conducere, proba teoretica si practica vor fi sustinute in zile diferite.

La sustinerea probei teoretice, candidatii vor avea acces la aplicatia informatica pe baza unui bon de ordine care va contine un cod de bare si pe care il vor primi la intrarea in sala de examinare, avand valabilitate doar in ziua emiterii. Proba practica a examenului va putea fi sustinuta atat ziua, cat si seara, in localitati sau in afara acestora.

Totodata, proiectul prevede ca soferii sunt obligati sa verifice starea tehnica a masinii inainte de a pleca la drum. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here