Publicul roman va alege dintre 15 piese pentru Eurovision 2012. Tu pe cine alegi?

0
723
eurovision-song-contest

eurovision-song-contestPublicul roman va putea vota piesa preferata dintre cele 15 finaliste in selectia nationala pentru Eurovision 2012, sambata seara, in timpul show-ului difuzat in direct la TVR 1, TVR HD si TVR International si prin live streaming,

pe site-ul TVR si al competitiei internationale.

Selectia Nationala Eurovision 2012 are loc sambata, de la ora 21.00, in transmisiune directa la TVR 1, TVR HD si TVR International, informeaza un comunicat al Televiziunii publice.

Spectacolul de selectie a piesei Romaniei va fi transmis in trei parti: de la ora 21.00, de la 22.00 si de la 23.00, urmand ca inainte de miezul noptii sa fie cunoscuta piesa castigatoare.

In premiera, anul acesta, finala va putea fi urmarita si de internauti, pe www.tvr.ro/eurovision, pe site existand doua stream-uri live (pe langa transmisia finalei, se pot urmari live imagini cu atmosfera din culise), dar si pe site-ul oficial al competitiei internationale.

Alegerea va fi facuta in baza notelor primite de la un juriu de specialisti (50%) si prin televoting (50%). in caz de egalitate, va castiga melodia care va avea cel mai mare numar de voturi primite de la public.

Publicul va putea vota piesa preferata apeland 0900 16 09 XX (unde XX este numarul fiecarei piese, in ordinea intrarii in concurs) din retelele Romtelecom, Cosmote, Orange si Vodafone. Pe langa numarul de telefon, va functiona si televotul prin SMS, la 1267, cu numarul de ordine al piesei din concurs, de la 01 la 15. Numarul de SMS este valabil in Cosmote, Orange, Vodafone. Tariful este de 0,37 euro, TVA inclus, atat pentru apelul telefonic, cat si pentru SMS.

Numerele de telefon si cele pentru SMS vor fi afisate pe ecrane pe parcursul transmisiei concursului. Acestea vor fi apelabile din momentul in care telespectatorii vor auzi „Start televot!”, adica din momentul in care va urca pe scena primul concurent.

Liniile vor fi deschise pe toata durata concursului, plus inca 30 de minute dupa ce si-a incheiat evolutia concurentul cu numarul 15. Dupa anuntul „Stop televot!”, se obtine un clasament in functie de numarul de apeluri si SMS-uri, mai exact rezultatul votului publicului.

Piesa clasata pe locul 1 va primi 12 puncte, cea de pe locul 2 – 10 puncte, locul 3 – 8 puncte, locul 4 – 7 puncte, locul 5 – 6 puncte, locul 6 – 5 puncte, locul 7- 4 puncte, locul 8 – 3 puncte, locul 9 – 2 puncte, locul 10 – 1 punct.

O piesa poate fi votata de unsprezece ori de la acelasi numar de telefon. in cazul in care telespectatorii doresc sa voteze doua sau mai multe melodii, acest lucru este posibil, cu amendamentul ca de la acelasi numar de telefon se poate vota de 11 ori pentru o singura melodie.

Juriul de specialitate va acorda puncte de la 1 la 12. in urma cumularii acestor puncte, se va face un clasament al juriului. Astfel, melodia clasata pe primul loc va primi 12 puncte, cea de pe locul 2-10 puncte, locul 3 – 8 puncte, locul 4 -7 puncte, locul 5 – 6 puncte, locul 6 – 5 puncte, locul 7- 4 puncte, locul 8 – 3 puncte, locul 9 – 2 puncte, locul 10 – 1 punct.

Punctajul obtinut in urma clasamentului juriului se va cumula cu cel obtinut in urma televotului, rezultand astfel clasamentul final. Piesa care se va clasa pe primul loc va fi marea castigatoare a selectiei nationale Eurovision 2012 si va reprezenta Romania la Baku, Azerbaidjan, in luna mai.

Prezentatorii spectacolului de selectie vor fi Gianina Corondan, Constantin Trofin, Iulia Parlea (capitanul anilor ’90 din echipa lui Mircea Radu in emisiunea „inTrecerea anilor”) si cei 3 „Terori” – Zory, Bogdan si Valentin (din emisiunea „La Mustata” prezentata de Constantin Trofin la TVR 2). Ca si in alti ani, in camera verde vor fi, pe langa artistii concurenti, jurnalistii acreditati si, in premiera, bloggerii care vor face live report.

Invitatii speciali ai spectacolului de sambata vor fi Hotel FM, reprezentantii Romaniei la Eurovision 2011, Jedward, inconfundabilii reprezentanti ai Irlandei in concursul Eurovision de anul trecut, din Germania, dar si de anul acesta, si Anggun, desemnata de Franta sa o reprezinte in 2012 la Baku.

De la ora 24.00 este programata, la fel ca in fiecare an, transmisiunea „Dopo Eurovision”, cu discutiile de dupa concurs, la care vor participa artistii, reprezentantii lor si jurnalistii acreditati.

Eurovision este o competitie muzicala internationala, organizata de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociatie a televiziunilor publice din Europa. Prima editie a avut loc in 1956, la Lugano, in Elvetia. Difuzat fara intrerupere, timp de 56 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive si mai urmarite programe de televiziune din lume. Printre artistii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numara: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.

Televiziunea Romana, membra a EBU, este organizatoarea selectiei nationale si participa la competitia europeana din anul 1993.

Cele mai bune performante ale Romaniei la acest concurs au fost: de doua ori locul al treilea (Luminita Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling si Ovi – Oslo, 2010) si o data locul al patrulea (Mihai Traistariu – Atena, 2006). Melodia romaneasca cu cel mai mare punctaj obtinut in finala Eurovision (172 de puncte) este „Tornero”, compusa de Eduard Circota si interpretata de Mihai Traistariu. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here