Patria Bank oferă clienților persoane fizice dobânzi de până la 3.25% pe an și premii de sărbătoare la produsele de economisire

0
987

Începând din 8 august, Patria Bank oferă clienților persoane fizice dobânzi și mai avantajoase la toate depozitele în lei la termen, de până la 3.25% pe an. În plus, pentru cei care aleg depozitul aniversar Patria Centenar, Patria Bank a pregătit premii de sărbătoare: 10 excursii la Alba Iulia pentru 2 persoane în perioada Centenarului Marii Uniri.

Pentru românii care găsesc mereu o cale să pună bani de-o parte, Patria Bank pune la dispoziție dobânzi atractive. Cele mai avantajoase sunt la produsele cu o maturitate mai mare, începând de la 12 luni: depozitul Patria Centenar 12 luni – 2,75%, depozitul Patria Clasic 15 luni – 3% p.a. și depozitul Patria Clasic 24 luni – 3,25% p.a.

“Încurajăm comportamentul responsabil de economisire în general și acum, în anul Centenarului, dorim să răsplătim românii chibzuiți care se gândesc la viitor și economisesc cu fiecare ocazie. Oferta Patria Bank este cu atât mai atractivă cu cât aduce o serie de premii și beneficii sporite: peste 900 de premii garantate în cadrul promoției Depozitele norocoase se întorc! și excursiile la Alba Iulia, chiar de 1 decembrie 2018. “, spune Tică Dumitru, Director, Direcția Comercială Retail.

Printre beneficiile depozitelor Patria se numără: zero comision de constituire sau depunere numerar, bonus de dobândă de 0,1% la constituirea prin Internet Banking pentru depozitele la termen, Patria Clasic în lei și zero comision de retragere numerar în ziua scadenței și ziua următoare (în condiții specifice) pentru retrageri de până la 60.000 lei pe zi.

Toate produsele de economisire Patria Bank sunt garantate de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, în condițiile legii aplicabile.

Mai multe informații despre dobânzile oferite la produsele de economisire se găsesc aici: https://www.patriabank.ro/persoane-fizice/economii .

Pentru detalii suplimentare: [email protected] , +40 732 800 326.

 

***

Despre Patria Bank si Grupul Patria Bank
Patria Bank este o bancă românească, listată la Bursa de Valori Bucureşti, cu prezenţă în 63 de oraşe la nivel naţional, prin 81 sucursale, peste 180.000 de clienţi şi 3,5 miliarde lei în active, fiind dedicată creșterii gradului de bancarizare în România și susținerii antreprenorilor locali.

Grupul Patria Bank este deţinut de Fondul de Investiții Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiţii, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiţii), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre). Grupul Patria Bank include Patria Bank, Patria Credit IFN și SAI Patria Asset Management.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here