NETOPIA Payments a procesat peste 1 milion de plăți digitale pe lună în primul semestru al anului, în creștere cu 45% față de 2017

0
935

București, 9 august 2018 – NETOPIA Payments, cel mai mare procesator de plăți electronice din România, a intermediat peste 6,5 milioane de tranzacții digitale în primele șase luni ale anului 2018, în creștere cu 45,43% față de aceeași perioadă a anului trecut. Valoarea totală a tranzacțiilor procesate de companie în perioda menționată a depășit 171,4 mil. euro, în creștere cu 30% comparativ cu primul semestru din 2017.

Potrivit datelor centralizate de companie, din totalul plăților digitale intermediate în primele șase luni, aproape 3,6 milioane au fost tranzacții online efectuate cu cardul, în creștere cu 46,25%, față de aceeași perioadă a anului precedent. Valoarea medie a unei plăți a scăzut cu circa 10% față de anul trecut, de la 51 la 45 de euro. De asemenea, două treimi dintre clienți au făcut mai mult de o plată în intervalul de timp menționat.

Creștere de 15% a plăților de pe dispozitivele mobile, până la 50% din total

Conform reprezentanților companiei, în primul semestru al anului, plățile de pe dispozitive mobile au crescut cu 15%, înregistrând aceeași pondere ca cele realizate de pe desktop, respectiv 50%. Cei care au efectuat tranzacții folosind un dispozitiv mobil cu sistem de operare Android au fost de 2,2 ori mai mulți decât utilizatorii iOS. Pe de altă parte, la plățile efectuate de pe desktop, utilizatorii Windows au fost de 15 ori mai mulți decât cei care au folosit macOS.

Jumătate dintre plățile înregistrate în primul semestru al anului au fost realizate de pe dispozitive mobile, semn că procesul de plată a devenit un lucru simplu și la îndemână pentru utilizatorii serviciilor NETOPIA Payments. Din ce în ce mai mulți români aleg să foloseascăplățile electronice pentru tranzacțiile de zi cu zi, iar misiunea noastră este să le asigurăm în continuare cele mai inovative, sigure și ușor de utilizat instrumente digitale de plată”, a declarat Antonio Eram, CEO și Fondator al NETOPIA Payments.

Potrivit NETOPIA Payments, 40% din totalul tranzacțiilor au fost făcute de persoane cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani, urmați de cei cu vârsta între 35 și 44 de ani (26%) și de tinerii între 18 și 24 de ani (12%). Preferințele legate de plată depind foarte mult de vârsta cumpărătorilor, astfel că cei cu vârsta până în 24 de ani au preferat să facă plăți în jurul prânzului (12-13 PM), în timp ce segmentul cel mai activ (25-34 de ani) a preferat orele dinaintea prânzului, în intervalul 10 AM – 12 PM.  Plățile au fost făcute în principal de bărbați (62%), pe când femeile au avut avut o pondere de 38%.

În ceea ce privește topul județelor care au generat cele mai multe tranzacții, pe primul loc se află Bucureștiul cu 42% din total, urmat de Cluj, cu 12%, Timiș (6%), Iași (5%), Brașov (4%) și Sibiu (3%). La polul opus, printre județele cu cel mai mic număr de tranzacții, în primele șase luni ale anului, se află Vaslui și Mehedinți, cu o pondere de 0,2% din total.

###

Despre NETOPIAPayments și primul portofel digital, mobilPay Wallet

NETOPIA Payments este cel mai mare procesator de plăţi electronice de pe piaţa locală, companie 100% românească, bazată pe inovaţie de top şi tehnologie de ultimă generaţie. Peste 4.000 de comercianţi folosesc serviciile şi soluţiile NETOPIA: plăţi mobile, tranzacţii online cu carduri bancare, Bitcoin sau plăţi prin SMS.

În 2013, compania a lansat avangarda plăţilor mobile, offline şi online, mobilPay Wallet. Aplicaţia este cea mai premiată soluţie de plată din România şi primul produs tech românesc premiat şi consacrat în Silicon Valley. Este o soluție complet gratuită pentru utilizatori, iar plățile se fac instant din aplicație sau prin scanarea codului QR afișat la casele de marcat sau pe pagina de plată online.

Fiecare plată este securizată, iar utilizatorii mobilPay Wallet achită inteligent, în mii de locuri, online sau offline: la casele de marcat Carrefour Hipermarket și Carrefour Market, Selgros,Carrefour Express Pronto și Cora, facturi de telefonie, internet și TV (Orange, Vodafone, UPC, Telekom Fix), facturi de utilități, reîncărcarea de cartele prepaid, transport public în diferite orașe ale țării, parcări, întreţinere la bloc sau la restaurante. De asemenea, consumatorii pot achita produse şi servicii la peste 4.000 de comercianți online, totul printr-o simplă scanare de QR.

În 2017, aplicaţia a primit inclusiv distincţia „Cel mai bun produs fintech”, în cadrul Global Startup Awards, etapa locală, după ce a fost numită, gradual: „Premiera anului în offline” în cadrul Galei No Cash în 2015, premiera anului la categoria „Soluţii de plată nebancare” tot în cadrul Galei Nocash 2014, şi a obţinut, tot în 2014, primul loc la Mobile Awards România, la categoria Payment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here