Ora Pământului: acum este momentul să acționăm!

0
1638

Stingem lumina de Ora Pământului (Earth Hour), pe 30 martie, de la ora locală 20:30

 

București, 14 martie – Ora Pământului, cea mai mare mișcare voluntară de mediu, va reuni încă o dată milioane de oameni din întreaga lume care-și arăta angajamentul față de Planetă. Ora Pământului 2019 este un moment-cheie pentru oameni, companii, autorități să își folosească puterea pentru a face schimbări la nivel personal, dar și la nivel global, încât să protejeze natura de care depinde bunăstarea și dezvoltarea umanității.

 

„Cele mai recente dovezi științifice ne spun că impactul activităților umane aspra Planetei este atât de puternic încât a modificat profund mediul în care trăim. Disponibilitatea resurselor naturale, condițiile climatice, calitatea apei, aerului, solului, diversitatea și abundența speciilor sălbatice, vitale pentru umanitate în prezent și viitor, sunt periclitate”, spune Orieta Hulea, director WWF România.  „In același timp, avem informațiile și soluțiile necesare pentru a schimba acest parcurs negativ și depinde de implicarea fiecăruia dintre noi. Activitatea noastră de zi cu zi are un impact, nu mai există niciun dubiu în această privință, trebuie să decidem ce impact vrem să avem”.

 

Biodiversitatea globală scade într-un ritm fără precedent, populațiile de specii de vertebrate au scăzut, în medie, cu 60% în 40 de ani, ritm accentuat, dar care și accentuează la rândul său impactul negativ al schimbărilor climatice. Conform cercetărilor recente ale WWF în 10 dintre țările cu cea mai mare biodiversitate din lume, doar 40% dintre oameni asociază beneficiile oferite de natură cu nevoile de zi cu zi, cum ar fi alimentele, apa și aerul proaspăt.

 

În ultimul deceniu, Ora Pământului a inspirat milioane de oameni să ia atitudine pentru a stopa schimbările climatice sau pentru a contribui la alte inițiative menite să protejeze natura. Mișcarea a contribuit la crearea unei zone marine protejate de 3,5 milioane de hectare în Argentina, o pădure Ora Pământului de 2700 de hectare în Uganda și a ajutat la adoptarea unei noi legislații pentru protecția mărilor și pădurilor în Rusia. Anul trecut, Polinezia Franceză s-a mobilizat pentru a proteja 5 milioane de kilometri pătrați din mările sale pentru a conserva ecosistemele oceanice.

 

Peste 180 de țări și teritorii se reunesc și anul acesta pentru a atrage atenția asupra schimbărilor climatice și pierderii biodiversității, dar și pentru a inspira oameni, comunități, companii, guverne să acționeze pentru a stopa declinul biodiversității. Kenya, de exemplu, intenționează să planteze 1 miliard de copaci până în 2030 pentru a reface pădurile. În Malaezia, oamenii au inițiat o petiție pentru a pune conservarea tigrilor pe agenda publică națională. Ecuadorul militează în capitala Quito pentru o lege care să interzică plasticul, iar Finlanda va provoca peste un sfert din populația țării să adopte o dietă mai prietenoasă cu planeta. WWF România provoacă oamenii, companiile, instituțiile să își creeze obiceiuri mai prietenoase cu mediul, pe care să le mențină cel puțin până la următoarea ediție Earth Hour.

 

Pe 30 martie, în toată țara  vor avea loc mai multe evenimente și activități organizate pentru a sărbători Ora Pământului, precum ture cu bicicletele, concerte în aer liber și nu numai. Lista acestora va fi actualizată pe ora-pamantului.ro și pagina de Facebook WWF România în curând.

 

—sfârșit—

 

 

Note pentru editori:

 

 

 

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm contactaţi WWF România:

Adriana Trocea, Expert comunicare externă, [email protected], tel. 0728278737

 

Despre WWF (World Wide Fund for Nature)

Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Mai multe detalii la: www.wwf.ro.

 

Despre Earth Hour

Earth Hour a apărut ca un răspuns la o întrebare simplă: cum îi putem determina pe oameni să conştientizeze una din cele mai mari ameninţări actuale, schimbările climatice? Replica a venit de la WWF Australia, concretizată într-o campanie care promova un gest pe cât de simplu, pe atât de puternic: stingerea luminilor. Se întâmpla pe 31 martie 2007, la Sydney, când 2 milioane de case şi sedii de companii australiene au stins luminile timp de o oră. Ora Pământului.

În 2008, 50 de milioane de oameni au ales să celebreze Earth Hour. În 2010, 4.500 de orașe din 128 de ţări au participat la Earth Hour pe 27 martie, campania  devenind, astfel, cea mai mare acţiune de mediu din toate timpurile. În prezent, comunitatea de susţinători Earth Hour a atins 2 miliarde de oameni, din peste 7.000 de oraşe, din peste 152 de ţări. Detalii pe www.ora-pamantului.ro sau pe www.earthhour.org.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here