O nouă dovadă că efectul placebo este real. Ce au descoperit oamenii de știință

0
1368

 

Medicamentele pentru tratarea migrenelor sunt mai eficiente în calmarea durerilor dacă pacienţii chiar cred că acestea dau rezultate, astfel încât, chiar şi pastilele inactive au efecte mai bune, dacă aşteptările sunt mai mari, se arată într-un nou studiu.

Oamenii de ştiinţă de la Harvard Medical School, din SUA, sunt de părere că informarea corectă este la fel de importantă ca medicamentele, în ceea ce priveşte ameliorarea durerilor provocate de migrene, potrivit Mediafax, care citează dailymail.co.uk.

„Creşterea eficienţei înseamnă atacuri de migrene mai scurte şi atacuri de migrene mai scurte înseamnă că este nevoie de mai puţine medicamente”, au spus oamenii de ştiinţă.

Echipa de cercetători a analizat câte episoade dureroase au suferit 66 de pacienţi cu migrene, în timpul unei crize. După care, oamenii de ştiinţă le-au dat participanţilor la studiu plicuri cu pastile pe care pacienţii trebuia să le ia în timpul următoarelor şase atacuri. Trei dintre plicuri conţineau Maxalt, un medicament pentru tratamentul migrenelor folosit în Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii.

Plicurile au fost etichetate fie corect, pentru a creşte aşteptările, fie greşit, ca placebo, pentru a evita creşterea aşteptărilor, sau marcate neutru, ca „Maxalt” sau „placebo”.

Acelaşi sistem de etichetare a fost folosit pentru alte trei plicuri care conţineau medicamente placebo. Per ansamblu, Maxalt a fost mult mai eficient în ameliorarea durerilor decât medicamentele placebo, însă şi acestea au avut efecte pozitive.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here