„Nu există forţă calificată de muncă, în ţară”

0
853

 

– susţine secretarul general al CNIPMMR, Liviu Rogojinaru –

 

 

Ce-l deranjează pe antreprenorul român, acum?

 

Cea mai mare problemă, la momentul actual, a antreprenorilor – şi deja sunt studii făcute pe această temă – o reprezintă lipsa forţei calificate de muncă sau chiar şi necalificate, ori, dacă vreţi, lipsa oamenilor care să muncească!

 

Din ce domenii?

 

Din toate domeniile. Deci, nu este vorba despre construcţii sau horeca sau din IT&C, nu. În toate domeniile se simte o lipsă fantastică de mână de lucru.

 

De ce?

 

Foarte simplu. Sunt peste patru milioane sau cinci milioane de români plecaţi în afara ţării şi sunt plecaţi exact cei care trebuie să producă plusvaloare în România. Şi care nu produc pentru România. Noi am facut o prostie fantastică, noi, ca ţară, nu altcineva – i-am „exportat” tocmai pe cei care produceau plusvaloare şi ne-am încărcat cu „costurile” lor, respectiv, copiii, ori părinţii acestor oameni, rămaşi în ţară.

 

Dacă facem un studiu comparativ al salariilor, poate că sunt îndreptăţiti să plece să lucreze în afara ţării…

 

De acord, sunt îndreptăţiti sută la sută, numai că trebuie ştiut un lucru: românii noştri au şi alte cauze pentru care nu vor să se întoarcă în România, nu doar din cauza salariului. Nu se întorc şi pentru că fac, de la Bucuresti, la Cluj, 8 ore cu maşina şi-şi rup roţile pe şosele; nu se întorc în România şi pentru că se duc la Primarie cu o hârtie şi unul de la ghişeu îşi bate joc de om şi-l pune pe drumuri, înainte şi înapoi, ca după aceea să-i spună că nu mai e nevoie de hârtia respectivă; nu vin în România şi pentru că se duc la spital cu o boală şi pleacă de acolo cu trei; nu vin în România şi din cauza faptului c-a ajuns să coste şcoala copilului mai mult decât în Spania, de exemplu! Şi atunci, omul spune: „mai bine stau somer în Spania, pe 500 de euro, decât să mă întorc în ţară şi să mă lovesc de toate problemele astea”!

 

Şi care ar fi soluţia?…

 

Soluţia? Probabil c-o să fie nevoie – cum spunea Silviu Brucan, când ne-am supărat cu toţii pe el, că ne trebuie 20 de ani; au trecut 30 şi tot nu s-a rezolvat – de alţi 30 de ani, ca să ne întoarcem undeva, la nivelul anilor ’90-2000. O soluţie aşa, paleativă, nu o soluţie extraordinar de bună, o reprezintă aducerea la muncă a unor lucrători din afară. De obicei, din nefericire, nu mai găsim nici în Moldova, ori în Ucraina, cum ar fi fost normal şi logic. Acum, trebuie să ne uităm prin India, China, Pakistan, Vietnam, ori Sri Lanka.

 

Sunt buni profesionisti?

 

Nu sunt buni… Dar sunt buni, doar pentru că sunt singurii… Trebuie ştiut un lucru: covârşitoarea majoritate a acestora vin în România şi văd ţara asta ca o trambulină, ca să ajungă în Germania, în Franţa şi aşa mai departe.

 

Dar rezolvă problema, timp de un an, să zicem…

 

Da, rezolvă punctual problema lipsei forţei de muncă.

 

Este legat învăţământul, de cerinţele mediului de afaceri?

 

Nu. Iar faptul că nivelul învăţământului a scăzut de la an, la an – şi scade în continuare, din nefericire – se simte foarte clar. Se simte în slaba pregătire a celor care termină o şcoală. Din păcate, elevii buni, covârşitoarea lor majoritate, pleacă la studii în afară, sunt racolaţi de universităţile din alte state şi marea lor majoritate rămân pe-acolo. Cei care termină facultăţi la noi şi sunt cât de cât buni, la fel, sunt luaţi de firmele de afară şi pleacă acolo, la lucru…

 

Bine, asta la nivel de studii superioare, dar la nivelul muncitorilor?

 

Şi la nivelul muncitorilor este acelaşi lucru, există aceeaşi mare, mare problemă. Dacă vreţi, ca exemplu, şi i-am spus inclusiv domnului preşedinte, dacă i se sparge o ţeavă acasă, durează o săptămână să găsească un instalator, care să vină să i-o repare. Şi când îţi repară, costă atât de mult, de zici „dom’le, stai puţin că nu mi-ai schimbat decât o ţeavă, nu toată baia”.

 

Ce poate face mediul de afaceri ca să-şi aducă mai aproape forţa de muncă? Există vreo idee, eventual să urmărească pregătirea lor, iar marile companii să ia şcoli alături de ele?

 

Este complicat. Dacă vorbim de marile companii, acestea şi-au creat şcolile lor şi încearcă să-şi recruteze şi să-şi angajeze din start tineri, pe care să şi-i califice, de-a lungul timpului.

 

Şcolile profesionale nu sunt o soluţie?

 

Sunt o idee foarte bună, dacă ne întoarcem la ele, dar sunt foarte greu de realizat.

 

De ce, n-avem meşteri care să-i înveţe?

 

Nu este asta, ci faptul că s-a schimbat mentalitatea şi nimeni nu mai vrea să fie muncitor, toţi vor facultate…

 

E o ruşine să fii muncitor?

 

Se pare că da, a devenit o ruşine. Asta este mentalitatea actuala, din nefericire, care ne guvernează din ce în ce mai mult.

 

Ce poate face mediul de afaceri?

 

Ce poate face mediul de afaceri? În primul rând, nu trebuie să stea pe loc. În al doilea rând, să încerce să găsească soluţii, vis-a-vis de adus muncitori de afară, ca să poată să meargă înainte. Dacă ne oprim, ne este şi mai râu, trebuie înţeles lucrul ăsta foarte clar. Şi, uşor, uşor, trebuie mărite salariile în privat, dar trebuie ridicat şi nivelul managerial. Pe de altă parte, muncitorii ar trebui să înveţe şi că trebuie să lucreze mai repede, mai bine şi mai eficient, să crească eficienţa muncii. Şi aşa, poate că vom reuşi să reducem din decalajul care ne desparte de celelalte ţări europene, chiar ţări central şi est-europene.

 

Apropos de nivelul managerial – se poate lucra mult şi aici… Adică, mediul de afaceri să se perfecţioneze. Cam toată lumea vrea să facă afaceri, dar mulţi nu se pricep.

 

Şi asta e adevărat. De asta am spus că trebuie ridicat nivelul managerial. Dar revin la salarizare… Noi, în România, am făcut nişte alegeri foarte, foarte proaste. Faptul ca s-au dublat, ori chiar s-au triplat salariile, dar şi numărul salariaţilor de la stat, a fost o piedică pe care poate în zece ani să o putem atenua. Să vă dau un exemplu: o directoare de agenţie bancară, care are între 3.700 şi 4.200 de lei pe lună şi care vine la 8:30 dimineaţa la serviciu şi pleacă la 8:30 seară, care trebuie să vândă carduri şi să facă multe alte lucruri şi care are o mulţime de responsabilităţi, ştiţi ce face acum? Se angajează la ANAF sau la o instituţie deconcentrată, unde-şi ia 7.000-8.000 de lei pe lună şi este de partea cealaltă a biroului, adică, ţipă ea la contribuabil şi-i zice „dom’le, n-ai venit cu hârtiile care trebuie, ieşi afară!”. Dacă, acum, vrei să-ţi angajezi într-o firmă privată un consultant juridic, nu-l găseşti, pentru că la firma privată ia 4.000-5.000 de lei pe lună, dar el se poate duce frumos jurist la primaria dintr-un sat oarecare şi-şi ia 7.000-8.000 de lei pe lună şi nu face nimic. Vedeţi? Asta este marea problemă…

 

Targurile de joburi nu vă ajută?

 

Nu ajuta la absolut nimic. Sunt o poveste frumoasă şi atât…

 

 

Daniel Neguţ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here