Negritoiu despre despagubirile ASTRA: Oamenii nu trebuie sa isi faca griji, banii sunt suficienti

0
614

Presedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), Misu Negritoiu, a declarat, marti, ca sunt bani pentru plata despagubirilor la ASTRA si ca nu este o situatie mai rea acum la ASTRA, existand reclamatii si inainte pentru plata despagubirilor, potrivit Mediafax.

„Sigur ca exista bani, sunt numai chestiuni de procedura de verificare a daunelor, de aprobare a nivelului de compensare si de plata efectiva. Noi deja am inceput sa preluam dosarele de la ASTRA. Noi avem comandamente in fiecare zi cu situatia, monitorizam cererile si situatiile de la service, de la asigurati, cat si de la ASTRA. Am inceput sa angajam evaluatori si ne organizam reteaua in toata tara. Nu vom putea, insa sa facem plata efectiva pana cand nu se declara falimentul societatii, dar administram dosarele, le culegem, le aprobam si cand avem posibilitatea sa le platim, le si platim. Nu avem probleme de resurse”, a spus Negritoiu, intrebat daca exista bani pentru plata despagubirilor la ASTRA.

El a spus ca nu este o situatie mai rea acum decat era inainte la ASTRA.

„Aveam reclamatii si inainte la ASTRA, aveam intarzieri la plata despagubirilor, noi incercam sa le acceleram sa intram in ritm si sa le platim cat mai repede. Bani sunt suficienti. Oamenii sau serviceuri-le nu trebuie sa isi faca griji cu privire la asta pentru ca bani sunt suficienti”, a mentionat Negritoiu.

Presedintele ASF a adaugat ca nu vede niciun motiv pentru unii asiguratori sa creasca pretul la politele RCA.

„Impactul acestei situatii a ASTRA nu este de natura sa creasca costurile pentru ca noi banii ii avem. Vom avea grija ca sa nu se speculeze aceasta situatie din motive subiective”, a explicat Negritoiu.

Intrebat in legatura cu personalul pentru evaluarea despagubirilor, Negritoiu a aratat ca ar fi nevoie de 50 de oameni. „Am aprobat un corp de experti in Bucuresti si in tara, dar Fondul de garantare va face si contracte comerciale cu societati de stabilire a daunelor si externalizam aceasta activitate astfel incat sa putem sa acoperim toate cererile”, a mai spus Negritoiu.

Presedintele ASF a fost prezent,marti, la Comisia pentru buget a Camerei Deputatilor pentru a sustine proiectul de lege privind autorizarea si supravegherea activitatii de asigurare si reasigurare.

Consiliul Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) a cerut in 26 august, intrarea in faliment a Astra Asigurari, aflata in administrare speciala, dupa ce compania nu a reusit sa atraga 425 milioane lei la capital, despagubirile urmand sa fie acordate de Fondul de Garantare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here