IMPULS-Leasing România implementează un asistent virtual inteligent dezvoltat de DRUID ca să accelereze digitalizarea interacțiunilor cu clienții

0
852
 

București, 13 martie 2023. DRUID și IMPULS-Leasing România, unul dintre jucătorii de top din industria locală de leasing, anunță implementarea unei soluții de AI conversațional menită să simplifice și să digitalizeze interacțiunea clienților cu compania.

 

Asistentul virtual inteligent ILINCA este disponibil direct pe site-ul companiei și poate oferi asistență non-stop vizitatorilor care caută informații pe o varietate de subiecte, oferind răspunsuri personalizate la întrebările acestora despre contractele lor de finanțare, înregistrare, plăți în avans sau întârzieri de plată. Asistentul conversațional învață din fiecare interacțiune nouă, extinzându-și astfel capabilitățile de asistență cu fiecare săptămână care trece. Planul este ca ILINCA să fie, în curând, completată cu o secțiune de tip Self Service, unde clienții își vor putea gestiona online contractele și toate detaliile aferente acestora. De asemenea, asistentul virtual va putea elibera automat pentru clienții autorizații care să le permită să părăsească țara cu mașina aflată în leasing, declarații necesare pentru reparații în service sau pentru emiterea vinietelor de parcare pentru București.

 

În plus față de capabilitatea existentă de tip FAQ, ILINCA le oferă clienților și un mijloc ușor, rapid și complet digital de a-și actualiza informațiile personale. Disponibilă atât pentru persoane fizice, cât și pentru companii, această funcționalitate se traduce printr-o sesiune de chat ghidată, care asistă clientul în timp ce acesta parcurge toți pașii necesari pentru a îndeplini cerințele din reglementările existente.

 

ILINCA poate sprijini și în procesul de vânzare, oferindu-le angajaților din dealership-uri auto suport conversațional în a pregăti oferte de leasing pentru clienți și a valida pre-aprobarea acestora pe loc. Această funcționalitate este posibilă datorită integrării asistentului virtual inteligent cu sistemul intern al IMPULS-Leasing România, ceea ce îi oferă acces la informațiile de care are nevoie pentru a pregăti o ofertă personalizată pentru fiecare achiziție individuală.

 

Ne dorim să le oferim clienților noștri cele mai bune servicii, înlesnindu-le o interacțiune ușoară cu site-ul IMPULS-Leasing România pentru a găsi informațiile pe care le caută mai rapid și 100% online. În parteneriat cu DRUID, am implementat o soluție care ne ajută nu numai să le asigurăm clienților si angajaților o experiență îmbunătățită, dar și să extindem tipul de suport pe care îl vom putea oferi în viitor„, a spus Răzvan Diaconescu, Director general IMPULS-Leasing România.

 

Automatizarea nu mai este opțională în mediul de business. În contextul actual, companiile interesate să își maximizeze veniturile și loialitatea clienților trebuie să regândească experiența pe care le-o oferă acestora. Tehnologia de AI conversațional reprezintă o investiție strategică care asigură o experiență personalizată pentru clienți, oferind în același timp un ROI rapid și un impact pozitiv asupra profitului„, a adăugat Liviu Drăgan, CEO DRUID.

 

 

***
Despre DRUID

DRUID (www.druidai.com) este o platformă end-to-end pentru construirea de aplicații conversaționale de afaceri bazate pe inteligență artificială, aplicații concepute pentru a-i ajuta pe angajați să atingă următorul nivel de productivitate și pentru a livra o experiență totală către clienți în cel mai intuitiv mod. Acționând ca singur punct de interacțiune cu toate operațiunile digitale, DRUID unifică și îmbunătățește mediul tehnologic existent, reducând semnificativ curba de învățare și adaptare a angajaților. Asistenții virtuali inteligenți DRUID permit interacțiuni rapide, personalizate, susținute pe o multitudine de canale diferite și hiper-automatizate, disponibile în limba fiecărei organizații datorită capacității de a se integra cu orice sisteme enterprise și tehnologii RPA existente. Începând cu 2018, DRUID își construiește mod activ viziunea de a oferi fiecărui angajat un asistent virtual inteligent, creând o rețea globală extinsă cu peste 160 de parteneri, printre care și UiPath, și deservind peste 175 de clienți din întreaga lume.

 

***
Despre IMPULS-Leasing

IMPULS-Leasing România (www.impuls-leasing.ro) a fost înființată în decembrie 2006, alături de marea extindere a grupului IMPULS-Leasing International GmbH în Europa de Est, având Raiffeisenlandesbank Oberosterreich AG ca unic finanțator al grupului, iar primele finanțări s-au facut începând cu luna aprilie 2007. Serviciile oferite de IMPULS-Leasing România se bazează pe rezultatele excelente, dovedite în timp, ale unei echipe profesioniste din domeniul leasingului pentru finanțarea vehiculelor, remorcilor, camioanelor, echipamentelor pentru construcții, precum și pentru finanțarea mașinilor și echipamentelor industriale. Această experiență de lungă durată este atuul principal al companiei IMPULS-Leasing, reprezentând garanția unei cooperări sănătoase pe termen lung. IMPULS-Leasing România s-a dovedit a fi una dintre cele mai importante companii de leasing din România, fiind reprezentantă la nivel național prin nouă filiale în cele mai importante orașe din țară, alături de sediul central din București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here