Euro a inregistrat in acest an cel mai bun trimestru intai din istoria sa

0
196

Euro, caruia i se anticipa sfarsitul in urma cu zece luni, a inregistrat in acest an cea mai buna evolutie din trimestrul intai de la lansarea sa, in conditiile in care cresterea economica din Germania se accelereaza, iar Banca Centrala Europeana (BCE) se pregateste sa majoreze dobanda cheie.

Moneda unica s-a apreciat cu 3,5% pana la sfarsitul lui martie, cel mai mult dupa ultimele trei luni ale anului 2008 si cea mai buna performanta din trimestrul intai de la lansarea sa, in 1999, potrivit unui indice calculat de Bloomberg.

Euro s-a apreciat de la cel mai redus nivel dupa 2002, atins in ianuarie, dupa ce cancelarul german Angela Merkel si presedintele francez Nicolas Sarkozy au declarat ca vor face tot ceea ce este necesar pentru a sustine moneda unica.

Fostul presedinte ale Rezervei Federale (Fed) americane, Paul Volcker, si investitorul miliardar George Soros au avertizat, la sfarsitul anului trecut, ca uniunea monetara europeana s-ar putea dizolva.

Ulterior, temerile s-au atenuat, chiar daca speculatiile cu obligatiuni portugheze s-au amplificat, iar autoritatile de reglementare au apreciat ca patru banci irlandeze au nevoie de capital suplimentar de 24 miliarde de euro.

Nicio tara europeana nu si-a restructurat inca datoriile, iar cresterea economica din regiune, in frunte cu cea din Germania, a determinat BCE sa sugereze ca ar putea majora dobanda de politica monetara in aceasta saptamana, pentru a tine sub control inflatia.

La ora 10:28 a.m., euro era tranzactionat la Londra la 1,4203 dolari pe unitate. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here