CCIB organizeaza „Ziua oportunitatilor de afaceri” dedicata Indiei

0
726

Prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, presedintele Camerei de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti (CCIB), a avut o intrevedere cu Excelenta Sa Riva Ganguli Das, ambasadorul extraordinar si plenipotentiar al Indiei in Romania, acreditata si in Republica Moldova si Albania, aflata la inceput de mandat. in cadrul intalnirii s-a urmarit identificarea unor domenii de interes pentru ambele comunitati de afaceri si conturarea unor proiecte vizand impulsionarea comertului bilateral si stimularea cooperarii romano-indiene.

„India este al patrulea partener al tarii noastre din Asia (dupa R. P. Chineza, Coreea de Sud si Japonia), insa volumul schimburilor comerciale bilaterale nu reflecta potentialul economic al economiilor tarilor noastre”, a declarat presedintele CCIB. in context, prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu a apreciat ca sectorul industrial (metalurgie, industria chimica, material rulant pentru cai ferate), cercetarea (sectorul aeronautic, electrotehnic, nanotehnologii si materiale cu memorie) si educatia superioara sunt domenii ce ofera oportunitati ce pot fi valorificate de catre oamenii de afaceri din cele doua tari. Potrivit Excelentei Sale Riva Ganguli Das, pe langa sectoarele amintite de presedintele CCIB, exista potential de dezvoltare a relatiilor de colaborare romano-indiene si in industria de componente auto, tehnologia informatiei, industria farmaceutica si agricultura.

in opinia presedintelui CCIB, organizarea, in primul trimestru al anului viitor, a unei editii a „Zilei oportunitatilor de afaceri” dedicate Indiei constituie o formula verificata pentru identificarea unui numar semnificativ de firme romanesti interesate sa prospecteze, ulterior, in toamna anului 2016, piata indiana in cadrul unei misiuni economice conduse de Camera bucuresteana. De asemenea, prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu a apreciat ca organizarea unei „Saptamani a produselor indiene la Bucuresti ”, cu o componenta puternica de intalniri B2B, poate contribui la apropierea celor doua comunitati de afaceri.

Ambasadorul Indiei in Romania a apreciat propunerile presedintelui Camerei bucurestene si l-a asigurat de intreaga cooperare a Ambasadei in proiectele dedicate dezvoltarii relatiilor comerciale romano-indiene. in opinia E:S. Riva Ganguli Das, Ziua oportunitatilor de afaceri constituie o excelenta ocazie pentru a dialoga cu oamenii de afaceri romani si a le transmite informatii de interes despre piata indiana. „Pe ambele piete exista numeroase oportunitati ce pot fi valorificate, insa trebuie sa aducem la aceeasi masa oamenii de afaceri din cele doua tari, pentru ca, impreuna, sa poata dezvolta proiecte”, a punctat ambasadorul Indiei in tara noastra.

India este un partener comercial important al Romaniei, avand in vedere capacitatea mare de absorbtie a pietei sale, cu o rata de crestere intre 8 si 10%, care o pozitioneaza printre cele mai rapide economii in dezvoltare din lume. La 31 octombrie 2015, valoarea schimburilor comerciale bilaterale a fost de 437,3 mil. USD (in scadere cu 4,3% fata de perioada similara a anului trecut), din care exportul a fost de 212,9 mil. USD (+5,5%) si importul de 224,4 mil. USD (-11,5%).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here