Arctic Stream organizează cursuri pentru configurarea și securizarea rețelelor de date

0
657
  • Cursurile vizează atât elemente introductive, de familiarizare a participanților cu niște concepte fundamentale de rețelistică și securitate cibernetică, cât și pregătirea intensivă pentru obținerea unor certificări, precum Cisco Certified Network Associate (CCNA) – una dintre cele mai căutate calificări în IT pe plan mondial.
  • Din 2022, Arctic Stream este înregistrată ca academie NetAcad, ceea ce îi permite să ofere cursuri de formare în conformitate cu certificările oficiale Cisco.
  • Compania a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 81,99 milioane de lei, în creștere cu 59%  față de 2021, și un profit de 6,75 milioane de lei, mai mare cu 54% față de anul anterior.

 

București, 10 iulie 2023. Arctic Stream, integrator de infrastructură și securitate IT și emitent listat la Bursa de Valori București (BVB), sub simbolul AST, organizează, în 2023, cursuri profesionale pentru configurarea și securizarea rețelelor de date. Cursurile se adresează atât celor aflați la un nivel introductiv, pentru înțelegerea unor noțiuni de bază în securitatea cibernetică, cât și specialiștilor cu experiență, care doresc o pregătire intensivă pentru obținerea unor certificări Cisco Systems.

 

De-a lungul anului 2022, echipa Arctic Stream a desfășurat webinarii dedicate securizării și segmentării rețelelor industriale, în urma cărora peste trei sferturi dintre participanți – de la companii din industrii precum cea alimentară, utilități (electricitate și gaze), echipamente electronice și producție industrială – au declarat că au nevoie de traininguri dedicate soluțiilor de configurare și securizare a rețelelor de date.

 

Astfel, unul dintre cursuri, „Designul și bunele practici în abordarea și implementarea soluțiilor de securitate cibernetică”, parcurge elementele fundamentale ale securității cibernetice, explicând concepte precum Centrul de Operațiuni de Securitate (SOC), Lanțul de Atac Cibernetic, Zero Trust și multe altele, obiectivul fiind familiarizarea cursanților cu cele mai bune practici de design în securitate și tehnici de investigație într-un training hands-on, cu informații valabile indiferent de furnizorii de soluții (de tip „vendor agnostic”).

 

Pentru administratorii de rețea și specialiștii în securitate cibernetică este disponibil cursul „Cisco Firepower instalarea, configurarea și optimizarea platformei”. Acest curs include metodologia, practica de instalare, configurare și troubleshooting al platformei Cisco Firepower, folosind Cisco Firepower Management Center.

 

Un nou curs, dedicat arhitecturii de securizare și segmentare a rețelelor industriale, este în pregătire pentru a doua jumătate a anului 2023.

 

„Gradul de conștientizare față de riscurile aduse de atacurile cibernetice a crescut, în ultimii ani, iar Arctic Stream vine în întâmpinarea acestui interes ridicat printr-o serie de cursuri care îmbină, deopotrivă, partea teoretică și experiența practică directă, simulând situații reale pe care cursanții le vor întâlni în activitatea lor zilnică. Pornind de la cursuri care se adresează celor care au un nivel elementar de cunoaștere a rețelelor informatice, avem și unele pentru specialiști aflați la un nivel avansat, care doresc să își completeze pregătirea și chiar să obțină o certificare Cisco”, a declarat Ioana Manea, Chief Innovation Officer, Arctic Stream.

 

Un curs de pregătire pentru obținerea certificării Cisco Certified Network Associate (CCNA R&S) este „CCNA Bootcamp”, organizate pentru un număr minim de 7 cursanți. După 5 zile de pregătire intensivă, cursanții pot obține una dintre cele mai căutate certificări în IT pe plan global, cu recunoaștere internațională și aplicabilitate imediată pe piața muncii.

 

„Pregătirea unor angajați în configurarea și securizarea rețelelor de date devine o nevoie stringentă pentru toate companiile, din orice domeniu de activitate, dar mai ales pentru cele care operează infrastructuri critice. Odată ce business-ul și vizibilitatea Arctic Stream au sporit, pe piața integratorilor de soluții IT, considerăm că putem împărtăși din experiența acumulată și celor interesați să învețe despre configurarea și operarea platformelor Cisco. Indiferent cât de mult și de rapid se diversifică vectorii de atac, nici soluțiile și tehnologiile de securitate nu stau pe loc, iar o bună cunoaștere a acestora va permite unei companii să răspundă adecvat la provocările de securitate cibernetică”, a adăugat Daniel Teodorescu, Chief Technology Officer, Arctic Stream.

 

În activitatea sa, echipa Arctic Stream a constatat o lipsă acută de specialiști IT, în ansamblul pieței de profil. Compania își propune să aducă o soluție de remediere a acestui deficit de personal, contribuind la calificarea și specializarea unor profesioniști în rețelistică și cybersecurity.

 

Cursurile Arctic Stream au o durată de 3-5 zile și se desfășoară, periodic, de-a lungul anului 2023, sau la cerere. Fiecare curs include pe lângă partea teoretică, o testare practică a cunoștințelor, cât mai aplicat („hands-on”) și aspecte legate de rezolvarea unor probleme frecvente („troubleshooting”). În afara cursurilor de cybersecurity, portofoliul de cursuri oferite include și alte tehnologii – wireless, datacenter, Software Defined WAN. Detalii despre catalogul de cursuri Arctic Stream sunt disponibile la acest link.

 

###

 

Despre Arctic Stream

Arctic Stream (listată la Bursa de Valori București, sub simbolul AST) este o companie cu capital integral românesc, fondată în 2017, cu un portofoliu de servicii care include: evaluarea infrastructurii IT; consultanța; proiectarea, reproiectarea, integrarea și dezvoltarea infrastructurii de date și de securitate IT; managementul de proiect, configurarea, implementarea și migrarea de soluții complexe; alături de mentenanța și suportul operațional post-implementare. Compania deține certificarea Cisco Certified Premier Partner din anul 2017, alături de alte numeroase ale certificări de la producători de top mondial, având parteneriate cu firme precum Cisco Systems, Dell, Fortinet, Heimdal Security, Netapp, Nutanix, Palo Alto, Recorded Future, Veeam, VMware și Zscaler.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here