Amelia Antoniu: Am rezistat doar datorita celor care au fost langa mine, s-au rugat si m-au ajutat

0
651
solista-de-opera

solista-de-operaPrim-solista Teatrului National de Opereta „Ion Dacian” Amelia Antoniu a declarat, marti, in primul interviu acordat dupa ce a iesit din coma, pentru postul de televiziune Pro TV, ca a rezistat doar datorita celor care au fost langa ea, s-au rugat si au ajutat-o.

Amelia Antoniu nu mai depinde de aparate si a fost mutata intr-o rezerva a Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti, unde poate fi vizitata de cei dragi, care i-au adus, printre altele, multe CD-uri cu muzica clasica. Peste cateva zile Amelia va fi mutata in alta sectie, relateaza Pro TV.

Amelia Antoniu a spus, in interviul pentru Pro TV, ca ii este dor de scena. „imi este dor de toti. Saracii de ei. Eu am rezistat doar datorita lor, datorita celor care au fost langa mine si s-au rugat si m-au ajutat”, a adaugat prim-solista Teatrului de Opereta.

Mama prim-solistei a precizat ca i-a povestit Ameliei tot ce s-a intamplat, aratand ca fiica sa doreste sa multumeasca tuturor oamenilor”cunoscuti si necunoscuti” care i-au fost aproape „in aceste momente cumplite pentru ea si pentru noi”. „I-am spus ca s-a ridicat un zid, pur si simplu un zid impotriva suferintei, si acum stie. Absolut toata lumea a incercat sa o sprijine cu absolut orice. Stie lucrul acesta”, a spus mama Ameliei, Paula Antoniu.

Aceasta a precizat ca Amelia Antoniu stie ca a fost intr-o stare grava si ca este de peste o saptamana la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti.

„Stie ca e peste o saptamana de cand este aici, stie ca a fost foarte rau si ca a plecat foarte departe. E bucuroasa ca s-a intors. Ar vrea sa va vorbeasca si mai ales sa cante, dar nu acum”, a mai spus Paula Antoniu.

Aceasta a adaugat ca i-a adus Ameliei un CD-player si „o rezerva substantiala” de CD-uri cu Ioana Radu, Maria Tanase, Maria Callas, Schubert.

„Ca sa incerce sa se imbaieze in aerul care-i face bine … in muzica”, a explicat Paula Antoniu.

Amelia Antoniu respira fara aparate, insa starea Roxanei Preda este in continuare foarte grava, fiind in soc toxico-septic.

Prim-solista Teatrului National de Opereta „Ion Dacian” Amelia Antoniu (36 de ani) si Alice Roxana Preda (35 de ani) au fost duse de la Spitalul CF 2 la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti in urma cu o saptamana, in stare foarte grava, cu probleme respiratorii. Cele doua au facut soc septic in urma unor interventii chirurgicale minore la care au fost supuse in Spitalul CF2, administrat de Ministerul Transporturilor.

Ministerul Sanatatii anunta, luni, ca afectiunile actuale ale Ameliei Antoniu si Roxanei Preda sunt cauze ale asistentei medicale acordate la Spitalul CF2, in cazul uneia dintre ele fiind depistat in sange microorganismul de gram negativ – burkholderia cepacia care arata conditiile improprii ale efectuarii interventiilor.

Potrivit noului manager al Spitalului CF2, medicul Nicolae Efimov, membrii comisiei de ancheta a Ministerului Sanatatii au stabilit, in urma rezultatelor de laborator, ca Amelia Antoniu si Alice Roxana Preda au fost infectate cu un germene „eminamente de spital”, inrudit cu pseudomonas aeruginosa.

Surse medicale declarau inca de sambata pentru MEDIAFAX ca Amelia Antoniu si Alice Roxana Preda ar fi infectate cu bacili gram negativ, conform primelor rezultate ale analizelor de laborator.

Medicul Constantin Tanase, demis, vineri, de la conducerea Spitalului CF2, declara, luni seara, intr-o emisiune la postul B1 TV, ca „ne operam si unde e pericol de moarte, nu ne plimbam toti cu Mercedes”. (Mediafax)
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here