Afla cum isi castiga painea romanii din Marea Britanie si care este reactia englezilor. Comenteaza atitudinea conationalilor nostri!

0
909
revista-big-issue

revista-big-issueTot mai multi imigranti britanici originari din tara noastra se indreapta spre meseria oamenilor fara adapost din Marea Britanie. Ei au inceput sa vanda revista „Big Issue”, creata in anul 1991 de britanici pentru a-i ajuta pe cei care traiesc pe strazi sa supravietuiasca.

Produsa de jurnalisti profesionisti si vanduta in 120.000 de copii pe saptamana, revista le-a permis anul trecut si altor persoane cu exceptia celor care nu au locuinta sa distribuie Big Issue, din pricina crizei financiare.

O ancheta realizata de Daily Mail a aratat ca aproape o treime dintre vanzatorii revistei „Big Issue” sunt romani (700 dintr-un numar de 2.250 de distribuitori inregistrati). Vanzatorii britanici sustin ca cei de origine roma s-au organizat chiar in bande, intimidandu-i, si ca i-au zarit la punctele de distributie sosind in automobile luxoase: „Masini ca Mercedes sau BMW opresc in fata magazinelor pentru a lua reviste pe care sa le distribuie.

Ce cauta oameni care conduc astfel de masini sa cumpere copii ale „Big Issue” pentru a le vinde? Cumpara prea multe copii, nu ar putea fi vandute de o persoana sau doua, deci au anumite bande care lucreaza pentru ei. si fac asta pentru ca obtin o gramada de bani. Este crima organizata”, a sustinut o sursa care nu a vrut sa-si dezvaluie identitatea pentru cotidianul britanic.

„Sunt din ce in ce mai putini britanici care vand revista acum si asta fiindca suntem goniti. Intimidarea poate fi teribila uneori, dar trebuie sa le tinem piept. Cunosc un tip care a luat bataie, e un intreg scandal”, a mai precizat respectiva persoana. „Am fost dat afara de la Big Issue pe motiv ca sunt rasist” Paul Kelly, din orasul Salford (situat in Comitatul Metropolitan Greater Manchester), sustine ca si-a pierdut slujba de vanzator al revistei din pricina faptului ca ar fi fost acuzat pe nedrept de romani ca ar fi rasist: „Am fost dat afara de cei de la „Big Issue” pe motiv ca sunt rasist fiindca m-am plans ca romanii au intervenit in munca noastra. Mi-au spus ca nu mai pot sa vand revista. M-au instiintat ca au primit o plangere din partea unuia dintre vanzatorii romani care sustinea ca l-am agresat. Nu a fost asa. I-am spus doar sa se mute din locul meu, dar l-au crezut pe el, si nu pe mine”, a declarat Kelly.

Scandalul a pornit in aceasta saptamana, dupa ce o imigranta din Marea Britanie de origine romana, Firuta Vasile (27 de ani), care vinde si ea revista „Big Issue”, a obtinut in instanta o indemnizatie sociala pentru locuinta de 20.800 lire sterline (25.000 de euro). Imigrantii romani si bulgari nu beneficiaza, conform legislatiei britanice, de indemnizatie sociala pentru locuinta daca nu au un loc de munca stabil. Consiliul Municipal din Bristol, orasul in care locuieste femeia, a considerat initial ca vanzarea de ziare nu este o slujba stabila, dar decizia a fost schimbata de tribunal. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here