MedLife deschide o noua clinica la Iasi, in urma unei investitii de peste 1 milion de euro

0
1072

MedLife, liderul pietei de servicii medicale private din Romania, isi extinde prezenta in tara si inaugureaza la Iasi a doua hyperclinica din zona Moldovei. Astfel, compania ajunge la un numar de 11 clinici de mari dimensiuni in Bucuresti si in tara si planuieste alte doua noi deschideri pana la finalul acestui an.

Desfasurata pe o suprafata de 1.200 de metri patrati, Hyperclinica MedLife Iasi pune la dispozitie pacientilor servicii integrate de imagistica, analize de laborator, consultatii si investigatii complete – toate in acelasi loc. Clinica dispune de peste 20 de specialitati medicale distribuite in cele 26 de cabinete medicale si o sala de mici interventii chirurgicale. Potrivit reprezentantilor companiei, investitia in noua unitate medicala se ridica la 1,1 milioane de euro, aceasta urmand sa fie suplimentata in functie de gradul de adresabilitate pentru diferitele specialitati medicale.

„In calitate de lider autoritar al medicinei private din Romania, inclusiv la nivel corporate, ne bucuram ca putem oferi si locuitorilor orasului Iasi o clinica moderna unde pot gasi servicii medicale integrate si un mare numar de specialitati sub acelasi acoperis. Mai mult, in urmatoarele doua luni, activitatea noastra in acest oras se va extinde prin achizitionarea unui laborator pentru analize medicale. in urma acestor investitii estimam ca un numar de 250 de pacienti pe zi vor apela la serviciile MedLife, urmand sa deservim aproximativ jumatate din populatia Iasului in urmatorii 3 ani”, a declarat Mihai Marcu, Presedintele Consiliului de Administratie MedLife.

In cadrul Hyperclinicii MedLife Iasi activeaza o echipa de aproximativ 100 de angajati, formata din profesori recunoscuti, medici primari cu o vasta experienta, asistente si personal de suport, aflata sub coordonarea Prof. Dr. Nicolai Ianovici, medic primar neurochirurgie, Membru al Federatiei Mondiale de Neurochirurgie si directorul medical al clinicii.

In premiera pentru piata locala din Iasi, medicii vor avea posibilitatea sa vizualizeze istoricul medical al pacientului inainte de intrarea acestuia in cabinet, avand astfel sansa sa evalueze problemele de sanatate intr-un cadru mult mai amplu si sa ofere solutii medicale personalizate. La randul lor, pacientii vor putea fi la curent oricand cu rezultatele analizelor medicale, investigatiilor de imagistica precum si ale tuturor indicatiilor medicale prescrise in urma consultatiilor, avand astfel posiblitatea sa isi monitorizeze mult mai bine starea de sanatate.

„Suntem primul operator medical din Iasi care pune la dispozitia oricarui pacient beneficiar al serviciilor MedLife intregul istoric medical – acest lucru reprezinta un diferentiator important pentru noi, dar mai ales este un beneficiu major pentru pacient, care poate sa isi urmareasca starea de sanatate, iar in situatia in care intervine o problema medicala, are sanse mult mai mari sa primeasca un diagnostic informat si diferentiat, respectiv un tratament corespunzator, adaptat nevoilor acestuia”, a mai declarat Mihai Marcu.

La ora actuala, MedLife are in portofoliu un numar de aproximativ 2.500 de abonati in Iasi. Odata cu inaugurarea noii clinici, compania isi va extinde serviciile pe zona corporate, venind in intampinarea nevoilor acestei categorii de clienti cu servicii medicale personalizate, prin intermediul propriei unitati medicale.

In urma cu doua saptamani MedLife a inaugurat o noua hyperclinica la Galati, ce include 16 cabinete medicale, intinse pe o suprafata de 1.000 de metri patrati. Unitatea pune la dispozitia pacientilor din Galati servicii de imagistica, analize de laborator, consultatii si investigatii complete pentru peste 20 de specialitati medicale. Pana la finalul anului, alte doua clinici de mari dimensiuni vor fi inaugurate in Constanta si Cluj-Napoca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here