Foodpanda.ro: Care este suma pe care o cheltuiesc romanii pe mancarea comandata online?

0
94

Romanii dau anul acesta cu pana la 90% mai multi bani pe mancare comandata online decat vecinii din Ungaria, dupa ce in 2015 cheltuiau cu circa 50% mai mult decat acestia. Valoarea medie a comenzii online este mai mare, cu 35%, si decat cea inregistrata in Bulgaria, arata datele foodpanda.ro, cea mai mare platforma online de comenzi de mancare din Romania.

Valoarea medie a comenzii inregistrate pe foodpanda.ro se ridica in prezent la 15,5 euro in Romania. Vecinii bulgari dau, in medie, 11,7 euro pe mancare comandata online, cu 35% mai putin fata de romani, in timp ce ungurii platesc, in medie, 8,1 euro pe mancarea comandata online, cu 90% mai putin comparativ cu romanii, conform datelor colectate de platforma.

Romanii si ungurii au totusi preferinte culinare similare. Pizza si burgerii conduc topul celor mai comandate mancaruri online atat in Romania, cat si in Ungaria, in timp ce bulgarii prefera bucataria traditionala sau asiatica.

Romanii se aseamana cu vecinii din Bulgaria cand vine vorba de orele la care isi aleg meniurile online, preferand, in egala masura, sa comande cu circa 15 minute inainte de pranz sau cina. Ungurii, in schimb, raporteaza ”minutul de aur” la ora 14:55.

”Daca anul trecut ‹‹minutul de aur›› in care se faceau cele mai multe comenzi de mancare in Romania se inregistra cu putin timp inainte de pranz, in ultimele luni, pe fondul Sarbatorilor, al concediilor, dar si al dorintei de a manca altceva decat felurile traditionale gatite in familie, majoritatea romanilor au comandat de pe foodpanda seara, acasa”, declara Radu Balaceanu, Country Manager foodpanda Romania.

Astfel, daca pana acum cele mai multe comenzi online de mancare se faceau in intervalul orar 11:45 – 12:00, in perioada Sarbatorilor romanii au comandat online mancare seara, in intervalul 19:40 – 20:00 potrivit reprezentantilor companiei.

LĂSAȚI UN MESAJ