FSLI: Salariul profesorului debutant sa fie 150 la suta fata de salariul minim

0
666
sala-de-clasa-scoala

Federatia Sindicatelor Libere din invatamant (FSLI) cere ca, in viitoarea lege a salarizarii, salariul de baza al profesorului debutant sa fie de 150 la suta fata de cel minim, iar al invatatorului cu studii medii 80 la suta din cel al profesorului.

Federatia Sindicatelor Libere din invatamant, care reprezinta drepturile şi interesele a peste 178.000 de salariati din invatamantul preuniversitar, considera ca noua lege de salarizare unitara trebuie sa elimine actualele inechitati şi dezechilibre in ceea ce priveşte salarizarea personalului din sectorul public.

„O lege de salarizare construita plecand de la principii corecte presupune ca fiecare categorie socio-profesionala sa fie pozitionata in grila de salarizare in functie de rolul pe care-l are in dezvoltarea societatii. Este o realitate faptul ca invatamantul este un domeniu strategic de care depinde viitorul unei tari. Din pacate, in Romania, acest sector de activitate a fost neglijat in ultimii 26 de ani, fiind constant subfinantat şi consecintele se vad”, arata un comunicat al FSLI, transmite Mediafax.

Potrivit organizatiei sindicale, in momentul de fata, dupa majorarea salariala de aproximativ 25% din anul 2015, salariul unui profesor debutant este de aproximativ 1.100 de lei, iar al unui profesor la final de cariera este de aproximativ 2.400 de lei, ceea ce este „jenant”.

FSLI arata ca, in acest moment, PIB-ul per capita in Romania este de aproximativ 35.000 lei. Raportat la acest indicator, salariile profesorilor debutanti din Romania – 18.900 lei/an – reprezinta 53 la suta, iar salariul maxim – 41.800lei/an – inseamna 118 la suta.

in alte tari europene nivelul salariilor minime ale profesorilor raportate la PIB-ul per capita este: 179 la suta in Muntenegru, 152 la suta in Germania, 139 la suta in Spania, 126 la suta in Grecia etc.

in ceea ce priveşte nivelul salariilor maxime, raportate la PIB-ul per capita, acesta este: 306 la suta in Cipru, 284 la suta in Muntenegru, 261 la suta in Portugalia, 206 la suta in Germania etc.

„Aceste rapoarte evidentiaza faptul ca, in Romania, modul de stabilire a salariilor din invatamant este complet discriminatoriu comparativ cu alte categorii socio-profesionale. La o simpla analiza a legislatiei din domeniul salarizarii de dinainte de anul 1989 se constata ca – intre salarizarea din invatamant şi cea din alte sectore bugetare: justitia, armata, administratia centrala etc. – exista un echilibru, echilibru care a disparut dupa 1990”, spune FSLI.

Federatia arata ca, potrivit decretului-lege 2845/1941, salariul unui profesor definitiv din invatamantul secundar era cu 13 la suta mai mare decat al unui judecator/ procuror de la tribunal, cu gradatia 3. in perioada 1974 – 1989, salariul maxim al unui profesor din invatamantul preuniversitar a fost cu 15 la suta mai mic decat al unui procuror. in prezent, salariul maxim al unui profesor din invatamantul preuniversitar reprezinta 25 la suta din salariul unui judecator de la Curtea de Apel.

FSLI spune ca, plecand de la PIB-ul per capita, principiile de baza care ar trebui sa stea la baza constructiei noii grile de salarizare din invatamant sunt urmatoarele: salariul de baza al profesorului debutant sa reprezinte 150% fata de salariul minim pe economie, dupa 15 ani de activitate didactica sa se poata ajunge la un salariu care sa reprezinte o creştere de 75% fata de salariul debutantului, iar salariul de baza maxim al unui profesor sa reprezinte 150% fata de salariul profesorului debutant şi sa poata fi atins dupa 25 de ani de activitate didactica.

Aceasta presupune existenta urmatoarelor trepte de salarizare, avand in vedere şi faptul ca definitivarea in invatamant se poate obtine dupa un an de predare efectiva la catedra: pana la 1 an, 1 – 5 ani, 5 – 10 ani, 10 – 15 ani, 15 – 20 de ani, 20 – 25 de ani, peste 25 de ani.

FSLI argumenteaza ca reducerea numarului de tranşe de salarizare se impune, avand in vedere ca invatamantul este singurul domeniu unde nivelul maxim de salarizare se poate atinge dupa 40 de ani de activitate, iar numarul acestor cadre didactice este de aproximativ 3.000 la nivel national.

Totodata, federatia cere ca salariul de baza al invatatorului/educatorului cu studii medii sa reprezinte 80% din salariul profesorului.

„Numai daca vor fi luate in calcul aceste principii la stabilirea noii grile de salarizare pentru invatamant, putem spera ca invatamantul va deveni un domeniu atractiv pentru tinerii performanti şi cu vocatie pentru meseria de dascal”, mai spune FSLI.

Ministerul Muncii va elabora proiectul legii salarizarii unitare pana in data de 10 februarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here