Basescu: Una dintre concluziile expertilor e ca Romania si-a imbunatatit foarte mult credibilitatea

0
117
acord-parteneriat

acord-parteneriatPresedintele Traian Basescu a declarat, dupa intalnirea cu delegatia comuna a FMI, UE si BM, ca una dintre concluziile expertilor este ca Romania si-a imbunatatit foarte mult credibilitatea, in urma programelor aplicate in 2009 si in mod deosebit in 2010 si 2011.

„Cateva concluzii ale expertilor cu care m-am intalnit astazi: in primul rand, un lucru imbucurator, Romania si-a imbunatatit foarte mult credibilitatea, in urma programelor pe care le-a aplicat in 2009, in mod deosebit in 2010 si 2011”, a declarat Traian Basescu.

El a mai spus ca, in timpul discutiei avute cu membrii misiunii FMI, UE si BM, chiar s-a evocat faptul ca, imediat dupa inceputul anului 2009, in primele luni, CDS-ul Romaniei era undeva la 750-780, iar in prezent a coborat in jurul a 250.

„Deci Romania se finanteaza mult mai ieftin. De altfel, in 2009 nu ne mai puteam finanta, datorita costului extrem de ridicat, ca urmare a exceselor anului 2008”, a mentionat seful statului.

„Tot rostita de expertii cu care m-am intalnit astazi fraza ca Romania este intr-o situatie mult mai buna decat multe state membre ale UE si ale zonei Euro si eu nu fac decat sa reproduc ceea ce mi s-a spus astazi. stiam si eu, dar, daca va spuneam din proprie initiativa, imediat ar fi fost decredibilizat mesajul, ca asa este la noi”, a conchis seful statului.

Presedintele Traian Basescu s-a intalnit duminica dupa-amiaza, la Palatul Cotroceni, cu delegatia comuna a Fondului Monetar International, a Comisiei Europene si a Bancii Mondiale.

Misiunea comuna a FMI, Comisiei Europene si Bancii Mondiale se afla la Bucuresti pentru a doua evaluare a acordului stand-by de tip preventiv si a modului in care au fost indeplinite tintele stabilite pentru prima jumatate a acestui an.

Rezultatele evaluarii vor fi prezentate luni, intr-o conferinta de presa, de catre oficialii FMI, Bancii Mondiale si cei ai Comisiei Europene.

In luna martie, autoritatile romane au decis sa prelungeasca intelegerea cu Fondul Monetar International, printr-un acord de tip preventiv in valoare de 3,09 miliarde DST (circa 3,5 miliarde de euro), respectiv 300% din cota pe care o are Romania la FMI. Atunci, FMI a pus la dispozitia Romaniei o prima transa in valoare de 60 de milioane de drepturi speciale de tragere (67 milioane euro).

Noul acord cu FMI este insotit de un sprijin preventiv de 1,4 miliarde euro de la Uniunea Europeana si de un imprumut de 400 milioane de euro de la Banca Mondiala. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here