Consolidarea universităților românești prin noua revoluție digitală

0
2485

 

/ Comunicat de presă –12august 2022/

 

„În contextul post-pandemic, spațiul universitar internațional s-a transformat, fiind vizibilă o creștere a importanței acordate instrumentelor de comunicare online în activitățile universitare. Datorită acestui context, universitățile românești se află în momentul de a accelera integrarea procedurilor de comunicare online, pentru cât mai multe dintre activitățile de predare – învățare – evaluare pe care le organizează. Acesta este și motivul pentru care digitalizarea este un obiectiv prioritar pentru reforma educației în învățământul universitar românesc, conform noului pachet legislativ propus și aflat în dezbatere în această perioadă”, arată deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea, președinte al Comisiei de Educație și Cercetare a PNL.

„Conform proiectului noii legi a învățământului superior, Ministerul Educației va aloca 1 miliard de lei pentru digitalizarea universităților românești acreditate, introducându-se proceduri standardizate pentru predarea online, în condițiile respectării unor standarde de calitate. Spre exemplu, Universității de Vest din Timișoara i-a fost alocat un grant competitiv în valoare totală de 5,26 milioane euro, destinat activităților de digitalizare.Dezvoltarea activităților online va susține un program de creștere a competitivității universităților în plan internațional, în această nouă etapă a dezvoltării învățământului în Europa și în lume, când programele de studii similare, organizate de universități aflate în diferite țări, concurează direct pentru atragerea de studenți internaționali, în situația în care maniera de comunicare cu studenții a evoluat spre o mare integrare a tehnicilor de comunicare digitală în mediul online”, indică deputatul PNL.

„În plus, pentru creșterea pachetului motivațional acordat studenților din universitățile românești acreditate, noua lege prevede creșterea cu 50% a finanțării pentru bursele acordate studenților, un factor semnificativ pentru scăderea riscului de abandon și pentru promovarea performanțelor studențești. Astfel, cuantumul considerat etalon pentru elaborarea fondului de burse crește de la 201 lei/lună la 300 lei/lună, pe toată durata anului universitar, conform noului proiect al Legii învățământuluisuperior, supus acum dezbaterii publice”, subliniază deputatul PNL Timiș, Marilen Gabriel Pirtea, coordonator al Comisiei de Educație și Cercetare a PNL.

„Suntem convinși că vom găsi interes și participare pentru completarea noilor proiecte de legi din pachetul pentru reforma educației, deschis dezbaterii publice. În calitate de președinte al Comisiei de Educație și Cercetare din PNL, le adresez cadrelor profesorale, elevilor și studenților, dar și cercetătorilor și membrilor comunităților academice, invitația de a ne comunica observațiile lor față de noua legislație din învățământul preuniversitar, cât și pentru cea legată de învățământul superior. PNL a lansat și o platformă online, pentru comunicare interactivă, care se poate accesa la adresa Legile-educatiei.pnl.ro, un spațiu de dialog despre viitorul educației”, precizează președintele Comisiei de Educație și Cercetare din PNL, deputatul Marilen Gabriel Pirtea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here