Zona euro ar putea fi zdruncinata de pretul ridicat al petrolului

0
156
petrol

petrolPretul petrolului, calculat in euro, se afla la cel mai ridicat nivel atins vreodata si risca sa zdruncine peste asteptari economia uniunii monetare, iar cele mai afectate sunt tarile vulnerabile din regiune. in euro, pretul petrolului a depasit in martie cel mai ridicat nivel atins vreodata,

in conditiile in care a urcat cu 17% de la inceputul acestui an. Estimarile standard privind impactul pretului petrolului asupra economiei zonei euro sunt ca o majorare de 10% a acestuia va incetini cresterea economica anuala cu circa 0,2 puncte procentuale, in urmatorii trei ani.

Totusi, previziunile nu tin cont de rata de schimb euro/dolar si ar putea subestima impactul intr-o perioada de austeritate. De asemenea, estimarile nu iau in calcul diferentele dintre economiile tarilor din zona euro.

Calculat in dolari, pretul petrolului este cu 13% sub maximul absolut de 147,5 dolari pe baril atins in iulie 2008.

Fondul Monetar International anticipeaza ca PIB-ul zonei euro se va contracta cu 0,5% in 2012.

UniCredit estimeaza ca o majorare de 10% a pretului petrolului in euro va incetini cresterea economica din uniunea monetara cu 0,3 puncte procentuale intr-un singur an, si nu cu 0,2 puncte in trei ani.

Marco Valli, analist la UniCredit, considera ca impactul asupra zonei euro ar putea fi chiar mai mare din cauza nivelului ridicat al preturilor din regiune.

„Sa comparam o crestere de la 50 la 55 de euro cu una de la 150 la 165 de euro. Ambele sunt de 10%, dar difera foarte mult”, a explicat Valli.

Agentia Internationala pentru Energie (AIE) a apreciat saptamana trecuta ca Uniunea Europeana, nu doar zona euro, este cea mai afectata dintre regiunile industrializate, urmand sa plateasca in acest an 500 de miliarde de dolari pentru petrol, in crestere cu 30 de miliarde de dolari fata de 2011.

Pretul mare al petrolului afecteaza tarile in mod diferit.

Carsten Brzeski, analist la ING, a aratat ca pretul mare al petrolului este o problema importanta in Germania, dar nu a afectat inca increderea populatiei, in timp ce in tarile periferice situatia este alta.

„Oamenii din sudul continentului sunt deja stramtorati din cauza scaderii valorii prorpeitatilor imobiliare si a preturilor actiunilor. Cotatia mare a petrolului va fi unul din factorii care vor contribui mai degraba la divergenta decat la convergenta zonei euro”, a spus Brzeski.

Date ale Thomson Reuters arata o corelatie negativa stransa intre pretul petrolului in euro si cresterea economica din tarile periferice ale zonei euro.

Concret, ratele de crestere economica tind sa scada timp de mai multe luni dupa cresterea pretului petrolului.

in teorie, tarile nordice ar trebui sa aiba facturi mai mari la energie decat cele din sudul continentului, care au nevoie de carburant mai putin pentru incalzire. Totusi, masurile de economisire a energiei, mai pronuntate in nordul Europei, compenseaza majorarea preturilor, in timp ce europenii din sud nu sunt protejati de unele dintre cele mai mari preturi la energie de pe continent.

Spaniolii si irlandezii au platit anul trecut cele mai mari preturi la electricitate din Uniunea Europeana, dupa Malta si Cipru, potrivit datelor Eurostat, in timp ce numai suedezii si danezii platesc mai mult pentru gaze decat portughezii.

Toate aceste preturi se reflecta in inflatie.

Excluzand tarile nou intrate in zona euro, Portugalia are cea mai mare pondere a energiei in cosul de produse utilizat la masurarea inflatiei, ceea ce arata consumul mai mare de energie comparativ cu celelalte state din uniunea monetara.

Grecia are cea mai mare pondere pentru combustibilii lichizi, in timp ce carburantii auto sunt componente importante pentru inflatie in Portugalia si Spania.

Nu exista o certitudine ca pretul mare al petrolului va provoca o contractie economica severa, dar cresterea cotatiilor are loc in cel mai prost moment pentru o economie a zonei euro care se lupta cu recesiunea, povara masurilor de austeritate bugetara si conditiile stricte de creditare, conchide Reuters. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here