Ziua Mondială a Vederii 2021: “Iubește-ți vederea” prin prevenție și controale oftalmologice periodice

0
1759
  • Cel puțin 1 miliard de persoane au o deficiență a vederii care ar fi putut fi prevenită sau încă nu a fost tratată de un medic oftalmolog
  • Cu ocazia Zilei Mondiale a Vederii este important ca, mai ales în contextul actual, să facilităm accesul la consultații oftalmologice

 

București, 14 octombrie 2021: Societatea Română de Cataractă și Chirurgie Refractivă (SRCCR) lansează campania de conștientizare și prevenție “Iubește-ți vederea”, cu ocazia Zilei Mondiale a Vederii 2021, marcată în acest an pe dată de 14 octombrie.  

 

“Campania își propune să încurajeze pe toată lumea să fie conștientă de sănătatea propriilor ochi și să facă un control oftalmologic. Datele oficiale arată că peste un miliard de oameni din întreaga lume nu pot vedea bine, pentru că nu au acces la ochelari, și aproximativ 3 din 4 deficiențe de vedere sunt evitabile, prin controale periodice la medicul oftalmolog și tratament corespunzător”, a declarat Prof. Dr. Călin Petru Tătaru, Președintele SRCCR.

 

În cadrul campaniei, clinici oftalmologice din întreaga țară s-au alăturat inițiativei, oferind consulații și teste de vedere gratuite pentru prevenirea unor afecțiuni de vedere sau prevenirea agravării lor. Deficiențele de vedere afectează calitatea vieții, însă prin îngrijire și tratament adecvat, oamenii se pot bucura din nou de viață în toate formele și culorile ei.

 

Campania urmărește patru acțiuni importante pe care fiecare dintre noi le poate face (4P): prevenție – prin adoptarea unui stil de viață sănătos, protecție – împotriva razelor de soare, a statului prelungit în fața calculatorului și ecranelor, păstrare a vederii – prin controale periodice, prioritizare – pentru sănătatea vederii și educarea celor apropiați să ia aceleași acțiuni.

 

Afecțiuni cu un impact major asupra calității vieții

 

Datele Organizației Mondiale a Sănătății arată că cel puțin 2,2 miliarde de persoane din întreaga lume au o deficiență a vederii care poate fi tratată sau nu. În cel puțin 1 miliard din aceste cazuri, deficiența vederii ar fi putut fi prevenită sau încă nu a fost tratată.

 

Cele mai importante cauze ale deficiențelor de vedere și ale pierderii vederii sunt: cataracta (39%), erorile refractive (18%), degenerescenta maculară legată de vârstă (17%), glaucomul (10%). Datorită creșterii accesului la îngrijire și a inovației medicale, prevalența deficiențelor de vedere și a orbirii a scăzut în ultimii ani. Dacă în 1990 aceasta era estimată la 4,58%, în 2015 prevalența acestor afecțiuni era de 3,37%.

 

În luna mai, la cea de-a 74-a Adunare Mondială a Sănătății (a OMS), toate cele 194 de state membre au aprobat două noi ținte globale pentru îngrijirea ochilor: o creștere cu 30%  a operaților de cataractă și o creștere cu 40% a intervențiilor pentru erorile de refracție până în 2030.

 

Mai multe informații puteți găsi pe https://www.iapb.org/world-sight-day/how-to-love-your-eyes/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here