Viitorul este electric! S-au lansat primele primele karturi electrice de competiție pentru copii

0
982

Săptămâna trecută s-a încheiat cu o premieră mondială în domeniul motorsportului. Titi Aur, multiplul campion naţional de raliuri, pilotul Tomi Drăgan, copilul minune al karting-ului românesc, alături de reprezentanții Clubului de Karting București și de Gatorade, ca partener tehnic, au lansat sâmbătă, 29 octombrie, în cadrul unui eveniment care a avut loc la Academia Titi Aur, primele karturi electrice de competiție dedicate copiilor.

În contextul în care protejarea mediului a devenit, în ultimii ani, una dintre preocupările principale ale companiilor, dar și a specialiștilor din toate domeniile, era momentul ca și automobilismul de top din România să facă pasul spre un viitor mai prietenos cu mediul.

Gatorade susține această inițiativă, devenind astfel partener tehnic al CKB – Clubului de Karting București și Radiokart pentru lansarea primei competiții complet electrice din lume adresată copiilor. În 2017 va avea loc eKart’nG, un campionat inovator de karturi electrice care se dezvoltă în jurul a trei valori fundamentale: energie, mediu, divertisment. Campionatul a fost gândit pentru a veni în întâmpinarea unei noi generaţii de fani ai motorsportului – New Electric Kart Kids. Înscrierile pentru competiție vor începe din 15 noiembrie 2016, campionatul desfășurându-se în mai multe etape: sesiunile de calificări, 6 competiții locale, 3 etape regionale și o finală națională care va avea loc la București sau Brașov. La competiție pot participa copiii cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani, care au participat la Programul de Selecții Naționale pentru copii la karting electric sau care au făcut cursuri de inițiere în eKarting la unul din cluburile sau societățile partenere.

Inovația, angajamentul de a dezvolta un viitor durabil și susținerea activităților sportive reprezintă obiectivele principale cu care Gatorade se identifică. Aceleași principii le-am găsit și la partenerul nostru din acest proiect, CKB, temerar în karting, primul care va aduce energia verde în acest sport. Gatorade susține sportul ca o activitate care impune disciplină, curaj și perseverență, iar educaţia ecologică şi grija faţă de mediu trebuie să înceapă încă de la o vârstă fragedă”, declară Claudia Crișan, Brand Manager NCB, reprezentant Gatorade.

Trebuie să facem pasul psihologic și să admitem că viitorul este cu siguranță electric. Trebuie să ne obișnuim cu ideea că vom conduce mașini electrice nu în viitorul apropiat, ci chiar în prezent”, susține Titi Aur, multiplul campion naţional de raliuri.

2017 va fi primul an electric din kartingul românesc. Am crezut în acest proiect încă de acum doi ani, de când Robert Drăgan a creat primul kart electric ready to race destinat copiilor. Cred că trebuie să ne obișnuim cu ideea că vom conduce mașini electrice, cu atât mai mult copiii, care probabil vor conduce mașini pe carburant doar ca divertisment”, a declarat Tomi Drăgan, copilul minune al karting-ului românesc.

Mai multe informații despre competiția eKart’nG, programul competițional complet, condițiile de înscriere și costurile de participare puteți afla de pe paginile de Facebook ale partenerului, Clubul de Karting București, cât și de pe pagina de Facebook dedicată campionatului.

****

Despre Gatorade

Gatorade este brandul numarul 1 de băuturi sportive din lume, cu o istorie de mai bine de 50 ani, fiind prezent pe piaţa din România din 2008. Gatorade realizează constant studii de specialitate și lansează produse inovative prin care sprijină peformanța atleților prin facilitarea unei hidratări adecvate, necesare acestora pentru a-și atinge potențialul maxim. Gatorade este o marcă Stokely-Van Camp, Inc., o subsidiară PepsiCo.

Despre PepsiCo

Produsele PepsiCo sunt savurate de consumatori din peste 200 de ţări şi teritorii din întreaga lume, de un miliard de ori pe zi. PepsiCo a generat peste 66 miliarde dolari venit net în 2014, adus de un portofoliu de alimente şi băuturi ce se completeză reciproc şi care include Frito-Lay, Gatorade, Pepsi-Cola, Quaker şi Tropicana. Portofoliul PepsiCo este format dintr-o gamă largă de produse alimentare şi băuturi savuroase, printre care 22 de branduri ce generează fiecare peste de 1 miliard de dolari în vânzări anuale de retail.

În centrul filosofiei PepsiCo este Performanţa cu Scop – angajamentul nostru de a oferi performanţe financiare la cel mai înalt nivel, creând în acelaşi timp o creştere durabilă a valorii acţiunilor. În practică, Performanţa cu Scop înseamnă furnizarea unei game largi de produse alimentare şi băuturi, de la gustări la alimente sănătoase; găsirea unor modalităţi inovatoare de a minimiza impactul nostru asupra mediului şi de a reduce costurile operaţionale; oferirea unor locuri de muncă sigure pentru angajaţii noștri la nivel global; şi respectarea, sprijinirea şi realizarea de investiţii în comunităţile locale în care ne desfăşurăm activitatea. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.pepsico.com.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați:

Raluca Stoica

Senior Media Associate, Golin București

Email: [email protected]

Telefon: 0742 100 625

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here