VESTI BUNE PENTRU SOMERI

0
1021

Planurile de angajare din trimestrul IV/2018 sunt cele mai optimiste din Europa, la egalitate cu Slovenia, și în topul celor mai optimiste din lume

 

București, 11 septembrie 2018 ■ Previziunea Netă de Angajare din trimestrul IV/2018 este de +19%, cea mai puternică Previziune raportată în România din trim. IV/2008 până în prezent, arată Studiul ManpowerGroup privind Perspectivele Angajării de Forță de Muncă, referitor la intervalul octombrie – decembrie 2018. Perspectivele pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă se îmbunătățesc cu 4, respectiv 6 puncte procentuale față de trimestrul precedent, III/2018 și față de anul anterior (trim. IV/2017). 24% din cei 627 de angajatori români chestionați pentru ediția din trim. IV/2018 a studiului raportează că au în vedere creșteri de personal, în timp ce 9% intenționează scăderea numărului total de angajați. Intențiile de angajare sunt pozitive, în mai mică sau mai mare măsură, în toate cele opt regiuni și zece sectoare industriale analizate.

Angajatorii din regiunea Sud sunt cei mai optimiști din țară, raportând o Previziune Netă de Angajare de +28%, cea mai puternică din ultimii zece ani. Tot în regiunea Sud se raportează și cea mai consistentă îmbunătățire de la trimestru la trimestru, Previziunea consolidându-se cu 18 puncte procentuale față de trimestrul III/2018. Cea mai solidă îmbunătățire de la an la an este raportată de angajatorii din regiunea Sud-Vest, unde Previziunea Netă de Angajare de +24% este nu doar cu 25 de puncte procentuale mai puternică decât în ​​trim. IV/2017, ci și cea mai robustă Previziune raportată în regiune din trim. II/2008 până în prezent. Angajatorii din Nord-Est au raportat o îmbunătățire de 24 de puncte procentuale față de anul trecut, Previziunea Netă de Angajare situându-se la +23%, cea mai puternică perspectivă pentru regiune din istoria sondajului în România. Optimismul angajatorilor din regiunea Sud-Est este cel mai amplu din trim. III/2008,  până în prezent, aceștia raportând o Previziune Netă de Angajare de +23%. Deși sunt favorabile și indică un ritm de angajare relativ, perspectivele din regiunea București și Ilfov sunt cele mai puțin luminoase din țară. Previziunea Netă de Angajare de +13% slăbește atât față de trim. III/2018, cu 2 puncte procentuale, cât și față de trim. IV/2018. Un declin similar de la trimestru la trimestru și de la an la se raportează și în regiunea Vest, unde Previziunea Netă de Angajare pentru intervalul octombrie – decembrie 2018 este de +15%.

Angajatorii prevăd creșteri ale numărului total de angajați indiferent de sectorul de activitate pe care îl reprezintă. Cei mai optimiști sunt angajatorii din sectorul Construcții, care raportează o Previziune Netă de Angajare de +36%, cea mai luminoasă din toate cele zece sectoare de activitate analizate și cea mai robustă prognoză din ultimii zece ani pentru acest sector (din trim. II/2008 până în prezent). Perspectivele de angajare în Construcții s-au îmbunătățit considerabil față de trimestrul precedent, cu 16 puncte procentuale, și sunt cele mai îmbunătățite comparativ cu anul anterior din toate sectoarele analizate, consolidându-se față de trimestrul IV/2017 cu 25 de puncte procentuale. Angajatorii din Industria prelucrătoare se așteaptă la rândul lor la un volum consistent de angajări, chiar dacă Previziunea Netă de angajare de +29% este stabilă comparativ cu trimestrul precedent și slăbește cu 3 puncte procentuale față de trimestrul IV/2017. Cele mai slabe perspective de ocupare a forței de muncă sunt raportate în sectorul Industrie extractivă, unde Previziunea Netă de Angajare de +4% indică un ritm de angajare lent,   care se îmbunătățește totuși atât față de ​​trimestrul III/2018, cu 13 puncte procentuale, cât și și față de trimestrul IV/2017, cu 3 puncte procentuale.

Perspectivele de angajare sunt pozitive în toate categoriile de organizații, de la cele foarte mici a cele mari. Angajatorii de mari dimensiuni sunt ceva mai puțin entuziasmați decât în ​trim. III/2018 și trim IV/2017, raportând o Previziune Netă de Angajare de +26%, cu 1 punct procentual mai slabă decât în de la an la an. În schimb, angajatorii de dimensiuni medii sunt cei mai optimiști din ultimii zece ani, raportând o Previziune Netă de Angajare de +26%, care se îmbunătățește semnificativ față de anul trecut, cu 16 puncte procentuale și este cu 7 puncte procentuale mai puternică decât în trim. III/2018. Ca de obicei, angajatorii din micro-organizații sunt cei mai puțin entuziaști, raportând o Previziune Netă de Angajare prudentă, de +4%.

# # #

 

* Notă: Previziunea Netă de Angajare se obține făcând diferența dintre procentul de angajatori care anticipează o creștere a volumului total de angajări și procentul de angajatori care prevăd o scădere a angajărilor în locația lor, în trimestrul următor. Pentru țările care au acumulat date cel puțin 17 trimestre consecutiv, printre care și România, cifrele citate au fost supuse ajustării sezoniere, cu excepția cazului în care se specifică altfel.

 

 

Despre studiu:

Studiul ManpowerGroup privind Perspectivele Angajării de Forță de Muncă este cel mai longeviv și cuprinzător studiu din lume privind activitatea de angajare. ManpowerGroup administrează acest studiu predictiv încă din 1962, iar în prezent în cercetare sunt incluși peste 59.000 de angajatori din 44 de țări și teritorii, cărora le sunt măsurate trimestrial intențiile de a-și crește sau de a-și diminua numărul total de angajați pe parcursul trimestrului următor. Studiul este un barometru al tendințelor și activităților de pe piața forței de muncă, fiind utilizat de Banca Națională a Angliei în redactarea rapoartelor sale privitor la inflație și ca sursă a raportului lunar privitor la perspectivele economice și sociale în Uniunea Europeană Monthly Monitor, redactat de Comisia Europeană. Datele studiului independent al ManpowerGroup sunt utilizate în egală măsură de analiști financiari și economici din întreaga lume în evaluarea situației piețelor de forță de muncă.

 

Pentru România, cercetarea de teren s-a derulat în intervalul 18 – 31 iulie 2018 pe un eșantion reprezentativ de 627 de angajatori. Rezultatele obținute au o marjă de eroare de +/-3,9%.

 

Despre ManpowerGroup:

ManpowerGroup™ (NYSE: MAN), liderul global în soluții privind forța de muncă, ajută companiile să se transforme în lumea schimbătoare a muncii, identificând, atrăgând, evaluând, dezvoltând și gestionând talentele care le permit să obțină reușite. Concepem și implementăm soluții inovatoare pentru mai mult de 400.000 de clienți și conectăm peste 3 milioane de oameni la muncă sustenabilă și semnificativă, într-o varietate de domenii și industrii. Familia brandurilor experte ale ManpowerGroup – Manpower®, Experis®, ManpowerGroup Solutions® și Right Management® – creează valoare pentru clienți și candidați în 80 de țări și teritorii, așa cum a făcut-o vreme de 70 de ani. În 2018, ManpowerGroup a fost numită una din Cele Mai Etice Companii din Lume pentru al nouălea an și desemnată de revista Fortune drept una din Cele Mai Admirate Companii, consacrându-i poziţia de cel mai de încredere și apreciat brand din domeniul în care activează.

 

ManpowerGroup este prezent în România de 15 ani, susținând performanța, creșterea și flexibilitatea a peste 500 de companii din toate regiunile și domeniile de activitate și conectând zeci de mii de candidați talentați și de profesioniști cu experiență la oportunitățile potrivite, prin brandurile Manpower, Experis, Proservia și ManpowerGroup Solutions.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here