Un somer nu achita ratele la banca vreme de sase luni, a decis o instanta

0
648
litere-profit

litere-profitO instanta din Romania a dat o decizie favorabila unui somer roman care nu si-a mai permis sa isi plateasca datoriile la banca, scrie ziarul Gandul.

 Clientul bancii a argumentat ca nu mai are un serviciu deoarece firma la care lucra a intrat in insolventa din cauza crizei economice si nu mai are niciun venit.

Astfel, clientului i s-a acordat o perioada de gratie de 6 luni. Instanta a luat aceasta decizie care se bazeaza pe prevederile Codului de Procedura Civila, iar folosirea termenului de gratie inseamna ca respectivul restantier nu va plati bancii nimic, iar in tot acest timp banca nu poate sa-i perceapa dobanzi sau penalitati.

Reprezentantii bancherilor sunt de o alta parere. Acestia au declarat pentru ziarul Gandul ca datoria se acumuleaza in tot acest timp, iar respectivul client va trebui sa plateasca toata suma, in plus nu va mai putea lua niciodata credit de la o banca.

Potrivit datelor Bancii Nationale, valoarea creditelor restante a ajuns, in luna august a acestui an, la 4,9 miliarde de lei, cu peste 250 de milioane de lei mai mult fata de luna precedenta. (Sursa: realitatea.net)
Sursa foto: Arhivafoto.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here