TVR a stabilit un buget de 200.000 de euro pentru participarea la Eurovision 2012

0
706
sigla-eurovision-concurs-cantare

sigla-eurovision-concurs-cantareTVR a stabilit un buget de circa 200.000 de euro pentru participarea Romaniei la Eurovision 2012, suma urmand sa fie supusa aprobarii membrilor Consiliului de Administratie al Televiziunii Romane, care se vor intalni in sedinta in jur de 20 ianuarie, au declarat pentru MEDIAFAX surse din TVR.

Dan Manoliu, redactorul-sef al Redactiei Divertisment din TVR, a fost desemnat, inca de anul trecut, sa se ocupe de organizarea participarii Romaniei la editia din 2012 a concursului Eurovision, care se va desfasura pe 22, 24 si 26 mai, in orasul Baku. in 2010, Dan Manoliu a participat la organizarea selectiei nationale a Eurovision Moldova.

Surse au declarat pentru MEDIAFAX ca bugetul pentru participarea Romaniei la Eurovision 2012 a fost deja stabilit, fiind la jumatate fata de bugetul alocat de TVR pentru participarea la Eurovision 2011.Contactat de MEDIAFAX, Dan Radu, director productie editoriala si programe al TVR, a confirmat faptul ca a fost discutat bugetul pentru participarea la Eurovision 2012, acesta urmand sa fie supus atentiei CA al TVR in urmatoarea sedinta, care se va desfasura in jurul datei de 20 ianuarie.

Marti, Alexandru Lazescu, presedinte-director general al TVR, a dezmintit speculatiile referitoare la absenta Romaniei de la Eurovision 2012, aparute dupa ce Sorin Burtea, reprezentantul salariatilor SRTv in CA al TVR, declarase ca Televiziunea Publica se confrunta cu „probleme mult mai grave legate de lefuri decat un festival”. „E o speculatie. intotdeauna apar discutii daca e oportun sau nu sa organizam, dar decizia este de a face (preselectia pentru concurs, n.r.). Mergem obisnuit, pe programul pe care il avem. Sper sa nu intervina nimic”, a declarat Alexandru Lazescu pentru gandul.info.

Eurovision 2012 se va desfasura in orasul Baku, dupa ce reprezentantii Azerbaidjanului, Ell & Nikki, au castigat competitia din 2011 a concursului, cu piesa „Running Scared”.

Trupa Hotel FM, reprezentanta Romaniei la Eurovision 2011, s-a clasat pe pozitia 16-17, la egalitate cu Rusia, in concursul a carui finala a avut loc la Düsseldorf Arena din Germania.

Concursul Eurovision a devenit faimos, de-a lungul anilor, pentru muzica uneori de o calitate indoielnica, recitaluri bizare si voturi despre care nu o data s-a spus ca se dau pe criterii politice. Este uimitor cat de multe tari au acordat cele mai mari note vecinilor, editie de editie. Cu toate acestea, Eurovision isi are fanii infocati. Castigatorul concursului se bucura de atentie si prestigiu, iar de-a lungul timpului, printre acestia s-au numarat si nume care au facut legenda in muzica – ca Abba si Celine Dion.

La concurs participa tarile membre ale European Broadcasting Union (EBU), o organizatie infiintata in 1950 de 23 de reprezentanti ai televiziunilor europene, intr-o conferinta care a avut loc la Devon. in prezent, insa, in EBU sunt aceptate si tari non-europene, astfel explicandu-se participarea unor tari ca Maroc sau Israel.

EBU a venit cu ideea concursului Eurovision in 1955. Era un proiect extrem de ambitios pentru acele timpuri – televiziunea prin satelit nu fusese inca inventata, iar Europa nu mai avusese niciun astfel de eveniment care sa-i reuneasca tarile. Cu toate acestea, a fost un succes, prima editie avand loc in Elvetia, in 1956.

Doar sapte tari au participat in primul an – Belgia, Franta, Germania, Italia, Olanda, Elvetia si Luxemburg. insa concursul a fost urmarit de patru milioane de telespectatori din cele sapte tari – o cifra record pentru acea vreme.

Concursul este unul dintre cele mai longevive si mai urmarite programe de televiziune din lume. De-a lungul timpului, competitia a suferit numeroase schimbari. Pe masura ce tot mai multe tari doreau sa ia parte la competitie, a fost necesara stabilirea unui sistem de selectie. Mai multe variante au fost testate pana s-a ajuns la o forma stabila. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here