Timp de trei zile, diplomații cu sarcini economice și comerciale din Ambasadele și Consulatele generale ale României, în dialog cu oamenii de afaceri, la Palatul CCIB

0
696

„Suntem onorați ca timp de trei zile să găzduim această serie de întâlniri la Palatul Camerei bucureștene, mai ales în contextul în care o axă prioritară a activității noastre vizează sprijinirea internaționalizării afacerilor companiilor românești, îndeosebi a IMM. După cum subliniam și ieri, în cadrul sesiunii plenare de la ASE a Săptămânii diplomației comerciale, România are nevoie de o strategie de susținere pe termen lung a exporturilor cu valoare adăugată mare, concomitent cu stimularea investiţiilor în acele activități productive care oferă oportunităţi certe. În ceea ce ne privește, ne vom implica întotdeauna, prin instrumente specifice, în organizarea, în țară și străinătate, a unor evenimente dedicate promovării potențialului economiei românești”, a declarat Iuliu Stocklosa, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), în deschiderea primei serii de întâlniri B2B ale consilierilor economici din ambasadele și consulatele generale ale României cu reprezentanți ai comunității de afaceri românești.

Evenimentul, organizat de Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) în parteneriat cu CCIB, face parte din programul „Săptămânii diplomației comerciale”, care se desfășoară la București, în perioada 3-7 iulie 2023.

„Rolul nostru, al Agenției, este acela de a asigura dialogul între diplomații cu sarcini economice și comerciale din străinătate și comunitatea de afaceri autohtonă, în vederea acordării de sprijin personalizat în internționalizarea activității și în atragerea de investiții”, a afirmat dr. Rareș Burlacu, președintele ARICE, subliniind colaborarea foarte bună cu echipa Camerei bucureștene. În ceea ce privește funcționarea Agenției, dr. Rareș Burlacu a dat asigurări că va implementa un mod de lucru apropiat de cel al unor instituții similare din străinătate care obțin rezultate deosebite.

Dr. Mihai Ionescu, președintele executiv al Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România, co-președinte al Consiliului de Export al României, a punctat necesitatea unei colaborări eficiente și constructive între mediul public și privat, în beneficiul comunității de afaceri.

La rândul său, dr. Doru-Claudian Frunzulică, vicepreședinte ARICE, a vorbit despre necesitatea trecerii de la o creștere economică bazată pe consum (în special din import), la una bazată pe investiții în capacități de producție care să valorifice în țară materiile prime și pe export. În acest context, a subliniat importanța programelor multianuale de stimulare a sectoarelor industriale românești cu potențial: agro-alimentar, materiale de construcții, produse chimice.

Complementar,Tiberiu Stroe, director clienți în cadrul EximBank a vorbit despre instrumentele oferite în numele și în contul statului, produse și servicii prin care banca vine în sprijinul companiilor care activează pe piețele externe, și anume: credite pentru finanțarea activității de export, garanții, inclusiv în cadrul unor scheme de ajutor de stat, asigurări de export

Timp de trei zile, până vineri, inclusiv, oamenii de afaceri interesați să-și internaționalizeze afacerile – indiferent de domeniul în care își desfășoară activitatea, au posibilitatea de a obține informații valoroase de la conducerea Departamentului de Comerț Exterior din cadrul ARICE și de la cei circa 50 de diplomați și consilieri economici/comerciali prezenți. Vorbim despre: oportunități de intrare a companiilor autohtone pe piețele țărilor de reședință, tendințe internaționale în aceste domenii, exemple de bună practică, posibilități concrete de investiții oferite de țările în care România are reprezentare economică, zone în care pot fi derulate investiții și parteneriate comerciale, cadrul juridic și fiscal, caracteristici economice și politice ale fiecărui stat de reședință.

Tot până vineri, oaspeții au posibilitatea de a vizita și o miniexpoziție cu produse românești (conserve din fructe și legume, inclusiv sucuri, produse cosmetice, apă minerală și apă alcalină și mineralizată, pufuleți și bomboane, produse de cofetărie, produse din prelucrarea alunelor de pădure), pentru care există interes de promovare pe piețele internaționale.

În cea ce privește întâlnirile B2B, până la această dată și-au anunțat participarea circa 220 de firme (aproximativ 500 de oameni de afaceri), însă sunt bineveniți la Palatul CCIB (Str. Ion Ghica nr. 4) și cei care nu au apucat încă să confirme prezența la sesiunile de mâine și poimâine, desfășurate între orele 9,00 și 13,00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here