Anders Behring Breivik sustine ca a actionat singur

0
617
atentat-norvegia-terorist

atentat-norvegia-teroristAnders Behring Breivik, un norvegian apropiat de extrema-dreapta, a recunoscut sambata, potrivit avocatului sau, ca este responsabil pentru cele doua atacuri soldate cu cel putin 92 de morti la Oslo si pe insula Utoeya, care fusesera probabil planuite mult timp.

„El recunoaste faptele”, a declarat in cursul serii avocatul Geir Lippestad, pentru televiziunea norvegiana NRK. „El a explicat ca a fost crud, dar ca trebuia sa duca aceste actiuni pana la capat „, a adaugat avocatul, precizand ca atacurile au fost „cel mai probabil planuite o perioada indelungata”.

Anders Behring Breivik a declarat ca a actionat „singur” in comiterea ambelor atacuri. Cu toate acestea, politia a comunicat ca ancheteaza in continuare daca a fost un singur agresor sau au existat si complici. Breivik este considerat de anchetatori autorul ambelor atacuri de vineri, explozia unei bombe de mare putere in centrul Oslo si masacrul armat comis ulterior pe insula Utoeya, din apropierea capitalei norvegiene. Potrivit informatiilor pe care le-a postat pe Internet, barbatul, un norvegian de 32 de ani, este un „fundamentalist crestin”, a declarat un oficial din politie, Roger Andresen, precizand ca viziunile sale politice inclina „spre dreapta”. Potrivit unui volum de memorii de 1.500 de pagini pe care l-a publicat pe Internet inaintea faptelor, Anders Behring Breivik si-a pregatit activ operatiunea cel putin din toamna lui 2009. El detaliaza acolo pregatirile pentru actiunea sa, evocand „folosirea terorismului ca mijloc de trezire a maselor”, si afirma ca se asteapta sa fie perceput drept „cel mai mare monstru de dupa al Doilea Razoi Mondial”.

Breivik a fost arestat pe insula in urma atacului armat. „Suspectul s-a predat politiei imediat dupa sosirea acesteia, fara a opune rezistenta”, a declarat comisarul Sveinung Sponheim, de la politia din Oslo. Atacul a durat „aproximativ o ora si 30 de minute”, a adaugat el, precizand ca barbatul avea doua arme de foc. Politia a declarat ca suspectul nu si-a explicat motivele. Dar un element ar putea fi furnizat de o lunga inregistrare video publicata pe YouTube, care contine critici violente la adresa islamului, marxismului si multiculturalismului, atribuite sambata de presa norvegiana lui Breivik. La sfarsitul acestui document, suspectul apare in trei fotografii, dintre care una il prezinta in pozitie de tragere cu o pusca. Publicata in ziua atacurilor, inregistrarea video descrie islamul drept „principala ideologie genocidara”. „inainte de a incepe Cruciada noastra, trebuie sa ne facem datoria decimand marxismul cultural”. Cele doua tinte ale atacurilor au fost Guvernul laburist al premierului Jens Stoltenberg si scoala de vara a organizatiei de tineret al Partidului Laburist, de pe insula Utoeya.

Partiul Progresului (FrP), o formatiune de dreapta populista, a anuntat ca suspectul a aderat la partid in 1999 si l-a parasit in 2006. „Ma intristeaza si mai mult sa aflu ca aceasta persoana a fost in randurile noastre”, a declarat presedinta FrP, Siv Jensen, intr-un comunicat. Intr-un mesaj postat in 2009 pe site-ul de dezbateri www.document.no, Breivik reprosa FrP „dorinta de a satisface asteptarile multiculturale si idealurile suicidare ale umanismului”. Potrivit fundatiei Expo, un observator al gruparilor de extrema-dreapta cu sediul la Stockholm, suspectul a fost inscris in 2009 pe un forum extremist suedez. Numit Nordisk, acest forum creat in 2007 declara ca apara „identitatea, cultura si traditiile nordice”. Pe profilul sau de pe Facebook, barbatul cu par blond se descrie drept conservator, crestin, celibatar, interesat de vanatoare si de jocuri ca „World of Warcraft” si „Modern Warfare 2”. Conform profilului sau de pe Facebook, Anders Behring Breivik era directorul Breivik Geofarm, o ferma biologica, ceea ce i-a permis sa aiba acces la produse chimice care pot fi folosite pentru fabricarea de explozibili. O Centrala de achizitii agricole a anuntat de altfel ca barbatul a cumparat sase tone de ingrasamant la inceputul lui mai.

Carnagiul, calificat drept „tragedie nationala” de premierul Stoltenberg si care a generat un val de indignare si de compasiune in lume, a inceput cu un atentat cu masina-capcana in centrul cartierului din Oslo in care se afla ministerele, soldat cu sapte morti si noua raniti grav. La scurt timp, suspectul a deschis focul asupra participantilor la scoala de vara a tineretului laburist pe insula Utoeya, la circa 40 de kilometri vest de capitala. Barbatul a intrat in tabara pretinzand ca vrea sa asigure securitatea participantilor dupa explozia de la Oslo si a deschis focul asupra participantilor. El purta un pulover cu sigla politiei cand a fost arestat. Conform unui nou bilant intocmit sambata de politie, cel putin 85 de persoane au fost ucise pe insula, iar patru sau cinci persoane sunt in continuare date disparute. Martorii au afirmat ca mai multi tineri au incercat sa scape de pe insula inot. Politisti la bordul unor barci cautau prin apa eventuale victime suplimentare, iar politia a precizat ca va folosi si un mini-submarin. Crucea Rosie norvegiana a anuntat ca si scafandrii sai participa la cautari. Supravietuitorii au fost adunati la cativa kilometri distanta, la hotelul Sundvolden. Regele Harald al Norvegiei, regina Sonja, printul mostenitor Haakon, Stoltenberg si mai multi ministri i-au vizitat.

Armata si politia au consolidat securitatea cladirilor si institutiilor dupa dublul atac, cel mai sangeros din Europa dupa atentatele islamiste de la 11 martie 2004 din Madrid, soldate cu 191 de morti. Acesta este de asemenea cel mai grav act de violenta comis in Norvegia dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here