SUA, avertizata de Moody's cu retrogradarea ratingului

0
1000
steag-america-sua

steag-america-suaMoody’s a plasat ratingul Statelor Unite sub evaluare pentru o posibila retrogradare de la nivelul de top „AAA”, punand presiune asupra liderilor de la Washington sa ajunga la un consens privind ridicarea plafonului datoriei de stat.

Agentia avertizeaza, intr-un comunicat transmis miercuri seara, cu privire la posibilitatea tot mai mare ca politicienii sa nu reuseasca sa urce plafonul datoriei de stat la timp pentru a evita intrarea SUA in default (incapacitate de plata) pe obligatiunile care vor ajunge la maturitate in august.

Moody’s este prima dintre cele trei mari agentii de rating care pregateste oficial reducerea ratingului Statelor Unite.

intre timp, discutiile dintre administratie si opozitie privind plafonul datoriei de stat, convocate de presedintele Barack Obama, au trecut miercuri prin cea mai tensionata sesiune de negocieri din ultima perioada, potrivit unui membru al Partidului Republican.

Presedintele si congresmenii au negociat timp de patru ore miercuri incercand sa ajnuga la un acord de reducere a deficitului bugetar. Republicanii cer reduceri puternice ale cheltuielilor publice in schimbul votului lor pentru cresterea plafonului de 14.300 miliarde de dolari, sau 100% din PIB, al datoriei de stat. Democratii insista ca orice program de reducere a deficitului trebuie sa cuprinda majorarea taxelor pentru persoanele cu venituri si averi mari, masura despre care opozitia sustine ca ar afecta negativ economia.

La sfarsitul intalnirii, Obama le-a spus Republicanilor ca nu va face noi concesii si a pus capat brusc discutiilor.

„Am ajuns in punctul unde spun «destul». Ronald Reagan ar fi ajuns aici? Mi-am atins limitele. Chiar daca mi-ar putea prabusi presedintia, nu voi ceda”, a spus Obama, potrivit sursei republicane citate.

O alta sursa care a participat la discutii a negat ca Obama a pus capat brusc negocierilor, insa a confirmat ca presedintele le-a transmis congresmenilor ca „ajunge” si ca este esential ca problema datoriei de stat sa fie rezolvata.

Negocierile vor continua joi.

Liderul Republicanilor din Congres, John Boehner, a calificat reducerile de cheltuieli oferite de Casa Alba drept „smecherii si trucuri contabile”.

Trezoreria Statelor Unite a anuntat ca nu va avea bani sa-si plateasca obligatiile financiare indepand din 2 august. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here