Studiu Mastercard: biometria, lider detașat în topul preferințelor românilor privind metodele de autentificare a tranzacțiilor în e-commerce

0
1324

 

București, 7 aprilie 2021

Utilizarea biometriei pentru autorizarea plăților cu cardul online capătă tot mai multă tracțiune în România, odată cu creșterea spectaculoasă a comerțului electronic și implementarea normelor de securitate prevăzute de noua Directivă Europeană PSD2, care introduc obligativitatea autentificării în doi factori a tranzacțiilor. Conform studiului Mastercard referitor la percepția și utilizarea consumatorilor a funcțiilor biometrice pentru serviciile bancare mobile și online, desfășurat pe plan local, biometria este lider detașat în topul preferințelor consumatorilor privind metodele de autentificare a tranzacțiilor.

49% dintre români au declarat că autentificarea biometrică este modalitatea preferată de autorizare a tranzacțiilor din e-commerce. Locul secund este ocupat de SMS și parolă, 35% dintre respondenți optând pentru această metodă, în timp ce locul trei în clasament este ocupat de autentificarea prin SMS, 16% dintre cei chestionați alegând această alternativă.

Dintre cei 62% dintre români care dispun de autentificarea biometrică în aplicația oferită de banca lor, 78% folosesc deja această metodă. În același timp, din cei 17% dintre consumatori care nu dispun de această funcționalitate în aplicația de banking, peste jumătate au declarat că o vor folosi imediat ce le va fi pusă la dispoziție.

Totodată, în ultimii ani, românii au adoptat constant un stil de viață digital, tendință accelerată și de contextul actual, care a determinat modificări în comportamentul de consum, inclusiv în ceea ce privește modul în care aceștia plătesc pentru serviciile și produsele de care au nevoie. Astfel, în prezent, aproape 9 din 10 consumatori au încredere în plata online cu cardul, conform celui mai recent studiu Mastercard realizat în România.

56% dintre respondenți au declarat că, în timpul cumpărăturilor online, cardul este instrumentul preferat de plată. Există, în continuare, și o preferință pentru plata cumpărăturilor online la livrare, 45% dintre români declarând că aleg să achite cu numerar la momentul primirii coletului. Comportamentul nu este generat, însă, de neîncrederea în plata cu cardul, principalele motive menționate fiind dorința de a verifica pachetul înainte de efectuarea plății și de a achita contravaloarea coletului direct la curier.

 

###

Despre Mastercard

Mastercard, https://www.mastercard.ro, este o companie de tehnologie în industria globală de plăți. Misiunea noastră este să generăm și să dezvoltăm o economie digitală atotcuprinzătoare, care să ofere tranzacții sigure, simple, inteligente și accesibile, în beneficiul tuturor, de pretutindeni. Prin transfer de date sigur și prin rețele impenetrabile, prin parteneriate și cu pasiune, inovațiile și soluțiile noastre le permit persoanelor fizice, instituțiilor financiare, guvernelor și companiilor să își atingă potențialul maxim. Coeficientul nostru de decență (DQ) este pilonul de bază al culturii care ne reprezintă și pe care se sprijină tot ceea ce facem în companie și în afara ei. Conexiunile noastre acoperă peste 210 țări și teritorii, astfel încât construim o lume sustenabilă care le oferă tuturor accesul la posibilități de neprețuit.

 

Metodologia studiului

Studiul Mastercard privind percepția și utilizarea consumatorilor a funcțiilor biometrice pentru serviciile bancare mobile și online a fost desfășurat online, în februarie 2021, prin intermediul instrumentului de cercetare mPulse. Eșantionul reprezentativ a cuprins 400 de consumatori, femei și bărbați deopotrivă, cu vârste peste 18 ani, care au achiziționat online pe parcursul ultimelor 3 luni.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here