Standard & Poor’s a scazut ratingul de tara al SUA pentru prima data in istorie. Administratia Obama: Decizie viciata de o eroare de 2.000 de miliarde

0
599
casa-alba

casa-albaSUA au pierdut ratingul de top AAA din partea Standard&Poors, lovitura fara precedent la adresa celei mai mari economii

a lumii dupa o lupta politica ce lasa Statele Unite la un pas de default (incapacitate de plata). S&P a anuntat ca a redus cu o treapta, la AA, ratingul pe termen lung, din cauza ingrijorarilor cu privire la deficitul bugetului si datoriile SUA.

Decizia S&P, viciata de o eroare de 2.000 de miliarde de dolari

Administratia Obama a atacat credibilitatea S&P sustinand ca a gasit „o eroare de 2.000 de miliarde de dolari”.

S&P a fost nevoita sa elimine cifra respectiva din analiza agentiei, dupa ce oficialii Trezoreriei au descoperit ca estimarile privind cheltuielile discretionare ale Statelor Unite erau cu 2.000 de miliarde dolari prea ridicate, au declarat surse apropiate discutiilor.

„O decizie viciata de o eroare de 2.000 de miliarde vorbeste de la sine”, a declarat un purtator de cuvant al Trezoreriei.

seful S&P: Era datoria agentiei sa reduca ratingul

seful diviziei de ratinguri de tara a Standard&Poor’s, David Beers, a declarat ca „era de datoria” agentiei sa reduca ratingul de top triplu-A al SUA, la AA+.

„Ne luam foarte in serios responsabilitatile si daca la sfarsitul analizei noastre comitetul trage concluzia ca un rating nu este acolo unde consideram ca ar trebui sa fie este de datoria noastra sa luam aceasta decizie”, a afirmat Beers intr-un interviu pentru Reuters.

Beers a admis ca decizia S&P a fost influentata in mare masura de schimbarea „dinamicii politice” de la Washington, care a „impiedicat membrii Congresului sa ajunga la un plan mai comprehensiv de reducere a deficitului bugetar”.

intr-un comunicat transmis dupa anuntarea deciziei de reducere a ratingului, S&P a confirmat ca si-a schimbat estimarile economice in urma unor discutii cu Trezoreria, insa sustine ca aceasta situatie nu a influentat decizia de reducere a ratingului.

„Principalul punct al evaluarii ratingului a ramas nivelul actual al datoriei, traiectoria datoriei ca pondere in economie, si reticenta aparenta a oficialilor alesi, in ansamblu, de a aborda perspectiva fiscala pe termen mediu a SUA”, se spune in comunicat.

Decizia agentiei de rating ar putea creste costurile creditarii pentru administratia americana, companii si populatie.

Perspectiva ratingului este negativa, ceea ce indica o alta posibila retrogradare in urmatoarele 12-18 luni.

Fitch si Moody’s nu au in plan retrogradarea ratingului SUA

Celelalte doua mari agentii, Moody’s si Fitch, au mentinut in aceasta saptamana ratingul de credit la SUA al „AAA”.

Saptamana trecuta, Partidul Democrat si Partidul Republican au elaborat un plan, sustinut si de Casa Alba, privind cresterea plafonului de indatorare si reducerea deficitului bugetar, pentru evitarea intrarii SUA in incetare de plati.

Acordul permite majorarea plafonului de indatorare, de la 14.300 de miliarde de dolari, cu 2.100-2.400 de miliarde de dolari, in trei trepte succesive. Noul plafon este considerat suficient de ridicat pentru a acoperi necesarul de imprumuturi al statului pana in 2013. Totodata, programul prevede reduceri de cheltuieli de circa 2.400 de miliarde de dolari pe o perioada de zece ani.

Agentia de rating Standard & Poor’s a coborat ratingul de tara al SUA pentru prima data de cand a fost acordat, in 1917.

Standard & Poor’s este singura agentie care taie oficial ratingul SUA, Moody’s anuntand dimpotriva ca va pastra indicele AAA pentru economia americana.

Obama: Economia americana isi va reveni din criza

Presedintele SUA, Barack Obama, a dat asigurari vineri ca economia americana isi va reveni din criza, pe fondul temerilor privind o noua intrare in recesiune.

„Doresc ca americanii si partenerii nostri din intreaga lume sa stie acest lucru: vom iesi din criza, lucrurile se vor imbunatati”, a spus Obama, in momentul in care pietele financiare sunt preocupate din cauza perspectivelor economiei globale.

Barack Obama a subliniat ca, in pofida unui „an tumultos”, economia a reusit sa creeze locuri de munca in sectorul privat 17 luni la rand. Totusi, liderul de la Casa Alba a avertizat ca ritmul actual de crestere nu este suficient pentru a compensa pierderea a opt milioane de locuri de munca provocata de recesiune. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here