Seful OTIMMC Cluj-Napoca, Bogdan Aron: „Avem tineri minunati si sunt convins ca din ce in ce mai multi vor multiplica un , acela de a indrazni”

0
908

Judetele Cluj, Salaj, Bistrita-Nasaud, Satu-Mare, Maramures si Bihor se afla intr-o regiune in care, pana acum, exista 42 de acorduri semnate, iar 150 de tineri absolventi sunt deja angajati, in cadrul proiectului “Schema de ajutor de MINIMIS – Locuri de munca subventionate pentru tinerii absolventi”. Despre acest proiect, am solicitat un interviu sefului Oficiului Teritorial pentru IMM-uri si Cooperatie Cluj-Napoca, Bogdan Aron.

* Constatam ca proiectul se bucura de mare succes, in regiune…

Bineinteles. Zona de NV a tarii este, in mod traditional, un pol de dezvoltare din Romania si un numar mare de IMM-uri pe care noi le avem in coordonare genereaza un mare numar de posibilitati de angajare. in afara de aceasta, judetul Cluj este centru universitar cunoscut si, la randul lui are potential si ne ofera numarul de tineri de care avem nevoie. Iar proiectul este in plina desfasurare si noi facem toate eforturile sa-l popularizam in continuare, sa-l aducem la cunostinta cat mai multor aplicanti. Iar acestia, aplicantii, se impart in 2 categorii: fie IMM-uri care doresc sa angajeze, fie tineri care doresc sa aiba un loc de munca. Grupul tinta este de 800 de tineri absolventi. Noi speram sa avem o cerere si mai mare, astfel incat acest proiect sa continuie si pe viitor.

* Care sunt facilitatile de care se bucura cele doua parti, angajatorul si persoana angajata, tanarul absolvent?

Pentru angajator este un avantaj foarte clar: subventia salariilor pentru locurile de munca nou create. Iar in privinta angajatului, un absolvent cu studii medii poate primi un salariu de 900 lei, net. Bineinteles ca se suporta inclusiv cheltuielile angajatorului. Iar un absolvent cu studii superioare va primi un salariu de aproximativ 1300 lei net, plus cheltuielile de rigoare. Aceasta subventie il degreveaza pe angajator de costurile salariale pe care trebuie sa le suporte, ceea ce este un ajutor destul de substantial.

* Care este situatia in regiunea dvs, din punctul de vedere al ofertei locurilor de munca?

Intre aceste sase judete, performerele regiunii sunt Cluj si Bihor, datorita contextului in care se afla. Judetul Bihor este la frontiera de Vest a Romaniei, iar accesul facil la infrastructura de transport a vecinilor, in special la reteaua de autostrazi, a dus ca foarte multe firme sa isi mute sediile si punctele de lucru in judetul Bihor. Iar judetul Cluj este un centru universitar renumit, care a dat sansa unor companii de renume din Occident sa vina si sa-si aleaga angajatii. Clujul este si al doilea centru IT din Romania. Angajatorii au de unde alege in aceste judete si automat este mult mai usor pentru ei.

* 42 de acorduri ati semnat pana in momentul de fata, ceea ce inseamna un numar mare, dat fiind ca proiectul a inceput in toamna…

Activitatea anterioara a Oficiului, munca de popularizare si de diseminare a informatiei referitoare la programele pe care noi le desfasuram, isi arata acum efectele. Suntem cunoscuti, iar Oficiul nostru nu are nevoie de reclama suplimentara. Mediul de afaceri stie ca la Cluj-Napoca, pe Horea 13, are intodeauna un sprijin de nadejde.

* Ce trebuie sa faca un tanar absolvent dornic sa se angajeze imediat ce a terminat liceul sau facultatea, ori este student si vrea sa se sustina financiar – pentru ca sunt si astfel de cazuri?

Procedura este foarte simpla. Tinerii absolventi vor accesa website-ul institutiei. Acolo exista un formular de inscriere on-line, pe care il completeaza si incarca in aplicatia programului respectiv documentatia ceruta: copie dupa actul de identitate, dupa diploma sau adeverinta de studii, dupa care intra automat in baza de date de pe zona de interes. O procedura extraordinar de simpla. Aceeasi procedura se aplica si in cazul IMM-ului aplicant. La nivelul Departamentului, se cauta corespondenta intre cerintele aplicantului si potentialii absolventi angajati. Asta nu inseamna ca IMM-ul respectiv nu poate sa-si targeteze singur potentialii angajati. Vrem sa fim cat mai flexibili si sa dam posibilitatea tuturor sa se exprime, in cadrul acestui proiect. Munca noastra are si produce efecte, pentru ca, in final, noi urmarim sa cream locuri de munca, astfel incat sa degrevam bugetul consolidat de sarcina grea a somajului si sa impulsionam IMM-urile pentru a obtine o clasa de mijloc puternica.

* Un tanar absolvent are doua optiuni in momentul in care termina liceul sau facultatea: se poate indrepta spre Agentia pentru Ocuparea Fortei de Munca, de unde primeste acea indemnizatie timp de cateva luni, ori exista posibilitatea aceastui proiect, prin care este incadrat la un loc de munca si poate fi remunerat cu 900 lei, in cazul studilor medii, ori 1300 lei, in cazul studii superioare si – in egala masura – capata si o experienta la locul de munca…

Exact. Eu i-as indruma pe tinerii absolventi sa vina catre noi, catre acest program inovativ, care le da sansa sa intre din primul pas in activitatea profesionala, sa-si rodeze capacitatile si abilitatile, sa-si dezvolte alte capacitati, astfel incat pentru viitorul loc de munca sa nu mai vina cu un CV „alb” la angajare. Programul urmareste trecerea de la scoala, la viata activa. La randul lor, IMM-urile angajatoare au un plan de scolarizare pe care trebuie sa-l aplice cu respectivii absolventi, pe criterii pe care si le stabilesc de comun acord, astfel incat acest proces de invatare sa poata fi cuantificabil si usor de urmarit, sa se poata inregistra exact progresul si pasii facuti, iar tanarul respectiv sa invete realmente ceva si sa aplice, dupa aceea, la modul fundamental si planificat.

* Programele de acest gen pot fi considerate si masuri prin care sa fie diminuat numarul tinerilor care vor sa plece la munca in strainatate?

Bineinteles. Avem foarte multi tineri care au familiile deja plecate afara, la munca si se gandesc ca poate e mai bine acolo, decat acasa. Noi, prin programul acesta, dar si prin celelalte programe pe care le derulam prin Oficiu, prin faptul ca acordam sprijin financiar pentru infiintarea de companii – cum ar fi programul SRL-D (societate cu raspundere limitata-debutant) – incercam sa-i constientizam, sa marim procentul de autoangajare si sa le aratam faptul ca si aici exista posibilitati, ca si in tara se poate construi un viitor. Și poate cream situatia inversa, astfel incat familiile din strainatate sa se intoarca in tara, pentru ca fiul sau fiica lor si-a creat o firma aici, ca a inceput sa-i mearga bine si poate fi dezvoltata ca afacere de familie. si avem in desfasurare un program pe partea de educatie antreprenoriala – EMPRETEC – prin care se urmareste dezvoltarea capacitatilor antreprenoriale ale tinerilor. in urma acestui program chiar sunt tineri care fac pasul cel mare si devin antreprenori.

* Revenind la programul „Locuri de munca subventionate pentru tinerii absolventi” – sunt peste 150 de tineri angajati pana acum. Este un numar suficient de mare?

Da, totul decurge bine. Eu sper ca pana la finalul perioadei vom atinge targetul pe care il avem stabilit. Cei 800 de tineri vor incepe sa lucreze, vor fi langa un antreprenor si poate ca unii dintre ei vor deveni ei insisi antreprenori si vor forma alti tineri, la randul lor.

* Ar fi nevoie ca un astfel de proiect, cum este “Schema de ajutor de MINIMIS – Locuri de munca subventionate”, in premiera in Romania, sa continuie? Pentru ca este un proiect-pilot, in momentul de fata.

Pentru noi este un “must”, un „trebuie”. De asta facem eforturi deosebite sa-l ducem la indeplinire cat mai bine, astfel incat sa cream premisele unei continuitati a acestui program. Finantarea exista. Banii sunt primiti de catre angajator. Este, deci, o chestiune absolut sigura. Asa ca eu ii astept pe toti tinerii absolventi, care sa vina cu mult curaj. Noi avem tineri minunati si sunt convins ca – vazand ca se poate – din ce in ce mai multi dintre ei vor multiplica un <model>, acela de a indrazni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here