Ședințele de urbanism din cadrul Consiliului Județean Cluj s-au mutat, în premieră, în online

0
1129

Joi, 2 aprilie 2020, Consiliul Județean Cluj a organizat prima ședință online a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (C.T.A.T.U.), o premieră națională în acest domeniu.

În cadrul ședinței publice desfășurate pe parcursul a circa cinci ore, au participat aproximativ 60 de arhitecți, proiectanți, specialiști în urbanism din cadrul forului administrativ județean și, respectiv, reprezentanți ai mass-media. Dezbaterea, în această nouă formulă, a celor 25 de proiecte prezentate s-a dovedit a fi extrem de practică și adecvată, derularea ședinței în sistem online permițându-le celor prezenți să realizeze o analiză mult mai detaliată a planșelor prezentate. De  asemenea, mutarea în mediul online a ședinței a permis proiectaților o flexibilitate mult mai mare în gestionarea timpului, aceștia putând, până la momentul susținerii propriului proiect, să lucreze de la biroul personal, la alte proiecte în care erau angrenați.

Prima ședință C.T.A.T.U. online realizată de Consiliul Județean Cluj a fost apreciată de toți cei care au luat parte ca fiind un succes, feedback-ul primit fiind unul exclusiv pozitiv. Din acest motiv, se ia în calcul realizarea acestui gen de întâlniri și pe viitor, inclusiv după ridicarea restricțiilor impuse de starea de urgență.

Reamintim în acest context faptul că, pe perioada pandemiei de coronavirus, Consiliul Județean Cluj recomandă persoanelor fizice și juridice care doresc să trimită spre avizare documente de urbanism să o facă online, prin transmiterea acestora scanat, pe adresa de e-mail urbanism@cjcluj.ro. Recomandarea vizează cererile de emitere a certificatelor de urbanism sau a autorizațiilor de construire/desființare, precum și orice completări sau documente legate de procesul de autorizare a construcțiilor.

 

Biroul de presă                                                       

3 aprilie 2020

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here