Romania trebuie sa-si puna centura de siguranta. Ce spune The Economist despre 2012

0
736
grafic-jos

grafic-josEfectele crizei datoriilor de stat din zona euro, accesul dificil la credit si inceperea programului de restituire a imprumutului de la Fondul Monetar International (FMI) anunta un an dificil pentru Romania in 2012, iar bugetul se bazeaza pe estimari prea optimiste, potrivit The Economist.

Intr-un articol intitulat „Puneti-va centura de siguranta”, The Economist discuta bugetul Romaniei pe 2012, obiectivele guvernului, perspectivele economice si situatia sistemului bancar.

„Dupa doi ani de recesiune si austeritate, romanilor le-ar prinde bine niste vesti bune. Asa ca anuntul recent ca economia a crescut cu 4,4% in trimestrul al treilea fata de aceeasi perioada a anului trecut a fost primit calduros. insa optimismul nu are sanse sa dureze, din cauza efectelor crizei din zona euro, situatiei dificile din sistemul bancar si transele datorate anul viitor FMI”, noteaza The Economist. Publicatia aminteste cateva dintre masurile incluse in proiectul de buget pentru 2012, precum inghetarea salariilor si pensiilor din sistemul public, introducerea unei cotizatii suplimentare in sanatate si privatizarea unor active ale statului.

„Guvernul spera ca, prin astfel de masuri, va reusi sa reduca deficitul bugetar la numai 1,9% din PIB anul viitor, de la 4,4% din PIB in 2011. insa acest obiectiv depinde de niste presupuneri cam roz, inclusiv o crestere economica de circa 2% si o mai buna absorbtie a banilor de la UE”, scrie The Economist, adaugand insa ca bancile s-ar putea dovedi, in final, cea mai mare problema a Romaniei. Revista atrage atentia ca 16% din activele din sistem sunt controlate de banci grecesti, iar autoritatile de la Viena au impus restrictii pe creditarea bancilor austriece in Europa de Est.

O alta „durere de cap” a Romaniei este sistemul de sanatate, potrivit The Economist. Pacientii vor trebui sa plateasca partial tratamentul primit, prevedere criticata dur de medici, care ameninta cu demisia in masa, asemenea celor din Slovacia, scrie publicatia. In plus, contributiile sociale vor continua sa fie percepute pentru toate formele de venit, inclusiv pensiile si chiriile, iar cresterea TVA, adoptata la jumatatea anului trecut, va fi mentinuta. „Birocratia si coruptia sunt inca fenomene, iar procedurile din justitie sunt indelungate si inconsistente. Unul dintre cei mai importanti judecatori din tara, Gabriela Birsan, este anchetat pentru acuzatii de luare de mita in schimbul unor verdicte favorabile”, se spune in articol. In sondaje, aproape jumatate dintre romani considera ca criza economica va dura mai mult de trei ani. Doua treimi afirma ca au fost afectati de taieri, iar numai 7% aproba modul in care guvernul a gestionat criza, observa The Economist. „A te pregati pentru vremuri tulburi pare reactia fireasca”, conchide publicatia. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here