Romania trebuie sa-si ia credit de 10 miliarde de euro!

0
739
miliarde-euro

miliarde-euroRomania are nevoie de un nou acord, de 10 miliarde de euro, pentru a face fata crizei economice pana in 2013. Noul aranjament, care ar putea fi semnat dupa finalizarea celui de acum, in martie anul viitor, ar putea fi unul de tip „polonez”, respectiv sub forma unei linii de credit deschisa,

 la care Romania sa poata apela in cazul in care va fi nevoie.Solutia a fost propusa de fostul ministru de Finante, Sebastian Vladescu, care sustine ca pana in momentul in care a fost dat afara din Guvern nu au existat discutii in acest sens nici cu FMI sau CE, nici in cadrul coalitiei sau al Guvernului.

„Eu, personal, cred ca trebuie sa avem in continuare un program cu organismele internationale, dar de alta natura, dupa modelul polonez, respectiv un program in care sa avem o potentiala linie de credit deschisa, pe care sa o folosim numai si numai in cazul in care pietele ar fi extrem de putin deschise fata de Romania”, a declarat pentru Gandul fostul sef al Finantelor Publice.

Fostul ministru al Finantelor a lansat o serie intreaga de atacuri, mai mult sau mai putin voalate, la adresa fostului sau sef, premierul Emil Boc

Noul aranjament, care ar putea fi semnat dupa finalizarea celui de acum, in martie anul viitor, ar putea fi unul de tip „polonez”, respectiv sub forma unei linii de credit deschisa, la care Romania sa poata apela in cazul in care va fi nevoie.

Solutia a fost propusa de fostul ministru de Finante, Sebastian Vladescu, care sustine ca pana in momentul in care a fost dat afara din Guvern nu au existat discutii in acest sens nici cu FMI sau CE, nici in cadrul coalitiei sau al Guvernului.

„Eu, personal, cred ca trebuie sa avem in continuare un program cu organismele internationale, dar de alta natura, dupa modelul polonez, respectiv un program in care sa avem o potentiala linie de credit deschisa, pe care sa o folosim numai si numai in cazul in care pietele ar fi extrem de putin deschise fata de Romania”, a declarat pentru Gandul fostul sef al Finantelor Publice.

„Sa-i folosim ca sa ne finantam in momentul in care iesim pe piete, de exemplu ca sa luam un miliard si jumatate pe cinci ani si ni se cere un cupon de 10%. in momentul ala, zicem nu si ne ducem la Fondul Monetar”, a explicat Vladescu. Deschiderea unei linii de credit ar permite Romaniei sa ia bani de la Fond pentru a alimenta rezerva valutara a BNR, care, la randul ei, va da bancilor, prin reducerea rezervelor minime obligatorii, mai multi bani pentru a le incuraja sa crediteze mai ieftin statul. Actualul acord, de 20 de miliarde de euro, se va finaliza in martie anul viitor.

Premierul nu a vrut sa isi asume taierile

Invitat la emisiunea „Dupa 20 de ani”, care a fost difuzata de Pro TV duminica, fostul sef al Finantelor a recunoscut ca in Guvern se stia de la inceputul acestui an ca trebuie luate masuri dure privind cheltuielile si ca anuntul a fost amanat pana in mai din motive politice. „Ministrul Finantelor din ianuarie 2010 (Sebastian Vladescu, n.r.) stia din ianuarie 2010”, a declarat Vladescu.(citeste mai multe detalii pe gandul.info)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here