Piata imobiliara poate fi imbunatatita radical in patru pasi

0
1489

Bucuresti, 13 noiembrie 2018 – Roxana Dudau (Associated Partner Noerr si membra a Bucharest Real Estate Club) sustine cateva masuri esentiale care ar aseza piata de imobiliara pe niste baze solide si ar atrage mai usor investitori in active.

 

Patru masuri simple pot aduce o crestere exponentiala a atractivitatii pietei imobiliare din Romania. Printre altele, e nevoie de o coordonare mai buna intre institutiile publice si companiile private si un efort sustinut de ambele parti.

 

  1. Legislatie unificata a constructiilor si urbanismului

Un proiect in acest sens se afla de ceva vreme pe agenda MDRAP. La data de 13 martie 2018 a fost publicat proiectul de Hotarare de Guvern pentru adoptarea tezelor prealabile ale proiectului „Codul amenajarii teritoriului, urbanismului si constructiilor”, la exact la zece ani de la initierea primului proiect de acest gen – Codul Constructiilor, in martie 2008, de catre Inspectoratul de Stat in Constructii la acea vreme. Aceasta initiativa este mai mult decat binevenita si salutata de majoritatea actorilor din domeniu. Speram sa nu dureze alti zece ani adoptarea unui astfel de cod de catre Parlamentul Romaniei.

 

  1. Cooperare a sectorului public cu cel privat

Un cadru legal mai clar si transparent ar imbunatati cooperarea autoritatilor cu investitorii. Trebuie sa fim constienti ca fiecare cladire noua are un impact asupra cartierului din orasul in care va fi construita. Atat autoritatile cat si companiile private trebuie sensibilizate in sensul unei planificari si cooperari din punct de vedere urbanistic. O dezvoltare sustenabila a oraselor implica responsabilitate de ambele parti.

 

  1. Facilitati fiscale pentru cladirile „verzi”

Toate cladirile noi pentru care se va elibera autorizatia de construire incepand cu 31 decembrie 2020 trebuie sa fie cladiri cu consum energetic aproape de zero (near Zero energy Buildings), in conformitate cu Directiva privind Performanta Energetica a Cladirilor (implementata in Romania prin Legea 372/2005 privind performanta energetica a cladirilor).

 

„Acordarea de stimulente fiscale pentru cladirile „verzi” care vor fi edificate pana la acea data ar trebui sa reprezinte o prioritate pentru autoritatile romane. Cu toate acestea, doar orasele Cluj-Napoca si Timisoara au implementat astfel de reduceri ale impozitului pe cladiri. Mai exista si alte initiative locale, ca de exemplu la Iasi. Bucurestiul, chiar daca este orasul cu cel mai mare numar de cladiri verzi (1,1 milioane de metri patrati de cladiri verzi la nivelul lunii ianuarie 2018), nu are o astfel de schema de stimulente.”, subliniaza Roxana Dudau, Associated Partner Noerr si membra a Bucharest Real Estate Club.

 

  1. Vehicule de investitii in active imobiliare

Acestea s-ar infiinta cu fonduri de la investitori privati (din Romania, UE etc.) si s-ar bucura de un regim fiscal special, pe modelul „Real Estate Investment Trusts” existente in alte tari europene. Un REIT este o modalitate de a investi indirect in proprietati imobiliare, beneficiind de doua avantaje principale: posibilitatea de a investi colectiv, impreuna cu alti investitori, intr-un fond care este administrat de catre o societate specializata de administrare a investitiilor si oportunitatea de a investi intr-un portofoliu diversificat fata de cazurile obisnuite in care o suma de bani este „blocata” prin investirea intr-o singura proprietate.

 

 

 

 

 

 

Despre Noerr

Noerr este o societate de avocatura internationala de prim rang, cu birouri in Germania, Londra, New York, Bruxelles, Alicante si Europa Centrala si de est, precum si in Rusia. Compania este prezenta in Polonia de aproape doua decade si a asistat mari companii germane si internationale in cadrul investitiilor strategice. Noerr inseamna excelenta si gandire antreprenoriala. Echipele formate din profesionisti si caractere puternice ofera solutii celor mai complexe si sofisticate provocari juridice. Respectand acelasi set de valori, cei peste 500 de avocati si consultanti din cadrul Noerr urmaresc un singur scop: succesul clientilor lor. Fiind o societate de avocatura europeana de prim rang, Noerr este bine reprezentata si la nivel international, cu birouri proprii in 11 tari si o retea de societati de avocatura “best friends” in intreaga lume.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here