Peste 164.000 de turisti se afla in acest week-end pe litoralul romanesc

0
685

plaja-litoralPeste 164.000 de turisti sunt inregistrati, in acest week-end, in unitatile de cazare de pe litoralul romanesc, numarul fiind unul record pentru acest sezon estival, potrivit datelor furnizate de Asociatia Litoral – Delta Dunarii.

Potrivit unei statistici furnizate de catre Asociatia Litoral – Delta Dunarii, 164.740 de turisti erau inregistrati oficial,in noaptea de vineri spre sambata, in structurile de cazare, dar numarul total al acestora este mai mare, in conditiile in care in statistici nu sunt cuprinse persoanele cazate la particulari sau in campinguri.

In acest week-end s-a inregistrat si o premiera pentru acest sezon estival, Mamaia nemaiaflandu-se pe primul loc in topul statiunilor cu cei mai multi turisti. Astfel, cei mai multi turisti, respectiv 41.000, au mers sa-si petreaca acest sfarsit de saptamana la Costinesti, in timp ce la Neptun sunt 38.735 de turisti, iar in Mamaia 36.300 de persoane.

Alte cateva zeci de mii de persoane au ales sa-si petreaca vacanta in alte statiuni de pe litoral, peste 40.000 de turisti aflandu-se in Navodari, Eforie, Mangalia si Vama Veche.

Cei mai putini turisti cazati in structurile hoteliere se afla in Constanta – 1.006 turisti, Techirghiol – 1.360 turisti, Tuzla – 313 turisti, si 23 August – 250 turisti. (Mediafax)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here