Orange Romania anunta o crestere de 4,2% a veniturilor in 2015

0
1183

Veniturile Orange Romania au ajuns anul trecut la 947 milioane de euro, in crestere cu 4,2% in baza comparabila fata de 909 milioane euro in anul precedent, in timp ce numarul de clienti a scazut la finele anului 2015 la 10,18 milioane.

In trimestrul al patrulea, veniturile au avansat cu 7,4%, la 250 milioane de euro, potrivit unui comunicat al Orange Romania.

„Anul 2016 se prefigureaza a fi la fel de dinamic (precum 2015, n.r.), tendintele de pe piata aratand un apetit crescut pentru 4G, pentru acces la divertisment pe toate tipurile de ecrane, interesul crescut pentru serviciile convergente, si trecerea la abonament a utilizatorilor de cartele reincarcabile”, a declarat directorul general al Orange Romania, Jean-Francois Fallacher.

La finalul anului 2015, Orange avea 10,177 milioane de clienti, numarul abonatilor fiind in crestere cu 4% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Serviciul Orange TV a inregistrat peste 275.000 de abonati, cu o crestere de 75,4% comparativ cu perioada similara a anului trecut.

Numarul de clienti (inclusiv utilizatori de cartele preplatite) la finele anului 2014 s-a situat la 10,531 milioane, potrivit raportului grupului francez Orange.

Consumul de date mobile 4G si-a continuat trendul ascendent, fiind de sase ori mai mare in anul 2015 fata de 2014, aceasta evolutie fiind sustinuta si de dublarea numarului de terminale 4G din retea pe o baza comparabila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here