OPPO punctează dezvoltarea în Europa printr-o campanie de comunicare cu FC Barcelona

0
1359

 

5 August 2020, București, RomâniaOPPO, lider global pe segmentul smartphone-urilor, a prezentat cel mai recent spot publicitar, care evidențiază colaborarea cu FC Barcelona (Barҫa), una dintre cele mai importante echipe de fotbal la nivel mondial. Noul spot publicitar ilustrează evoluția brandului OPPO pe piața din Europa, compania adăugând în portofoliul său țări precum Germania, Portugalia, Belgia și România în ultimele luni.

 

Noua campanie are la bază parteneriatul de succes încheiat pentru o perioadă de cinci ani, dintre OPPO și FC Barcelona.

 

“Ținând cont de condițiile actuale și de faptul că anularea evenimentelor live au afectat piața mondială a sponsorizărilor sportive, continuarea parteneriatului de lungă durată cu FC Barcelona evidențiază dezvoltarea rapidă acompaniei OPPO pe piața europeană și, cel mai important, încurajează fanii să își urmeze întotdeauna visurile, în ciuda fricii de necunoscut”, a declarat William Liu, OPPO Vice President,Global Marketing.“Un astfel de parteneriat demonstrează că la fel cum FC Barcelona este mai mult decât un club și OPPO este mai mult decât o companie producătoare de smartphone-uri” a adăugat acesta.

 

OPPO îndeamnă fanii Barҫei să își urmeze visurile

OPPO va prezenta o serie de materiale digitale pe tot parcursul campionatului, inclusiv o sesiune virtuală de Q&A cu jucătorii din primul “11”, o campanie socială și un nou spot publicitar intitulat “Go for it.”(https://youtu.be/Kam-Ye03JHM)

 

Spotul publicitar îi transpune pe telespectatori în lumea unei tinere care își driblează drumul spre victorie, confruntându-se cu negativismul și lipsa încrederii în sine, în timp ce se pregătește să se alăture unei competiții masculine. În timp ce aceste cadre se îmbină perfect cu cele ale jucătorilor Barҫei, putem observa că momentul succesului nu este urmărit din tribune ci de pe ecranul unui smartphone Find X2. Disponibil pe 10 piețe europene, smartphone-ul Find X2 oferă utilizatorilor o experiență 5G completă, având totodată unul dintre cele mai avansate ecrane din industrie.

 

Campania a demarat în luna iunie pe rețelele de socializare Facebook, Twitter și Instagram, unde fanii își pot încuraja echipa favorită folosind hashtag-ul #CheerforBarҫa. Astfel, o selecție a mesajelor fanilor sunt afișate pe tabela de marcaj de pe Camp Nou, pentru a încuraja jucătorii în timpul reluării sezonului La Liga care se joacă cu porțile închise.

 

Fanii pot viziona de asemenea și sesiunea de Q&A în cadrul căreia jucătorii își împărtășesc părerea referitoare la aventura lor ca jucători și răspund la întrebările colectate de Barca și OPPO. Aceasta îi are ca participanți pe fundașii Gerard Piqué, Nélson Semedo, Clément Lenglet și atacanții Luis Suarez și Martin Braithwaite.

 

Pe lângă continuarea parteneriatului cu FC Barcelona, OPPO își menține parteneriatele din lumea tenisului, respectiv cu Roland-Garros și Wimbledon. Asocierea cu aceste competiții sportive și echipe internaționale asigură creșterea prezenței OPPO la nivel global, dar și o relevanță mai mare în rândul fanilor acestor sporturi.

 

Brandul de smartphone-uri 5G atinge etape importante pe piața europeană

Având ca obiectiv consolidarea poziției sale ca unul dintre primele 5 branduri de smartphone-uri în Europa la doi ani de la lansarea pe această piață, OPPO a investit în parteneriate globale care au ca scop o creștere accelerată în regiune. Unele dintre etapele importante din 2020 sunt:

  • În ultimele luni, OPPO a intrat pe noi piețe europene cum ar fi Germania, Portugalia, Belgia și România, având astfel prezență în peste 10 țări europene.

 

  • În mai, OPPO a anunțat parteneriatul cu Vodafone, dezvoltând servicii 4G și 5G în Germania, Marea Britanie, Spania, Portugalia, România, Turcia și Olanda – și a pus la dispoziția utilizatorilor canale specifice de customer support în perioada pandemiei. Acest parteneriat le completează pe cele deja existente cu Swisscom, EE, Orange etc.

 

 

  • OPPO s-a poziționat în top 5 al brandurilor din Europa în primul trimestru al anului 2020, conform datelor furnizate de Canalys. Compania a înregistrat o creștere impresionantă în special în Spania și Italia, unde a înregistrat evoluții cu 10 respectiv 15 procente în primul trimestru al acestui an față de 2019.

 

Acțiuni în timpul pandemiei de Covid-19

 

În dorința de a fi o companie sustenabilă care contribuie la crearea unei lumi mai bune, OPPO și-a menținut anumite direcții pe care le-a considerat potrivite, indiferent de tensiunile și dificultățile perioadei.

Pentru a răspunde cerințelor consumatorilor, OPPO a introdus la nivel global un plan de servicii personalizate, prin care și-a extins rețelele de distribuție online precum Amazon, a îmbunătățit cooperarea online cu partenerii, a oferit distribuție contactless și a prelungit garanția și asigurarea produselor dar și disponibilitatea serviciilor online pentru clienți.

95% din operațiunile OPPO din China și-au reluat activitatea iar celelalte își reiau încet activitatea respectând restricțiile locale.

 

Pentru mai multe informații vizitați site-ul http://www.oppo.com/en/events/fcbarcelona

 

 

Despre OPPO

OPPO este unul din liderii mondiali în domeniul dispozitivelor inteligente. Încă de la lansarea primului telefon Smiley Face, în 2008, OPPO și-a urmărit obiectivul de a crea produse care să integreze o sinergie perfectă între elementele de estetică și tehnologie inovatoare. Astăzi, OPPO oferă clienților un portofoliu larg de dispozitive inteligente, în frunte cu seriile Find și R, sistemul de operare ColorOS precum și serviciile de rețea cum ar fi OPPO Cloud și OPPO+. OPPO este prezent în peste 40 de țări și regiuni, având 6 institute de cercetare, 4 centre R&D la nivel global și un centru internațional de design la Londra. OPPO are peste 40.000 de angajați care își propun crearea unei vieți mai bune pentru utilizatorii din întreaga lume.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here