OMNIASIG devine partener al Federației Române de Automobilism Sportiv pentru întreaga activitate din 2019

0
1281

București, 24 aprilie 2019

OMNIASIG Vienna Insurance Group și Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) au încheiat un parteneriat prin intermediul căruia cei peste 1.000 sportivi licențiați în 15  campionate si 82 competitii sub egida FRAS vor fi asigurați în cazul accidentelor din timpul competițiilor sportive și a antrenamentelor aferente. Totodată, organizatorii acestor competiții vor fi asigurați pentru răspunderea civilă ce poate apărea în urma acestor evenimente.

În privința sportivilor, noutatea acestui parteneriat este că OMNIASIG oferă acum mai multe pachete de asigurare care includ despăgubiri de până la 18.000 euro, ca urmare a unui accident pe perioada desfășurării competiției. Toți membrii Federației pot accesa trei tipuri de asigurări special adaptate nevoilor lor. Aceste asigurări acoperă un pachet de riscuri ce pot apărea în timpul competițiilor care se vor desfășura pe parcursul anului 2019.

“Responsabilizarea șoferilor și siguranța în trafic sunt principii care stau la baza strategiei de business, dar și de responsabilitate socială (CSR) a companiei și de care ținem cont de fiecare dată când ne adresăm clienților noștri. Considerăm că sportul cu motor într-un mediu organizat este parte din educația rutieră a tinerilor din România și sperăm că parteneriatul nostru cu FRAS să se regăsească și în alte activități comune de educare a publicului larg.”

 

„Am depus mult efort în ultimii 2 ani pentru a centraliza la nivel de Federație toate asigurările care se făceau în trecut individual, de sportivi sau organizatori. Astfel, motorsportul a devenit unul dintre puținele sporturi din România care acoperă nu doar organizatori de competiții și sportivi, ci și alte categorii de persoane implicate în evenimentele sportive (arbitri, fotografi, cameramani, spectatori șamd.). Mai mult, prin acest parteneriat cu OMNIASIG, s-au creat special pentru sportivi trei pachete de asigurări, pentru a putea acoperi toate tipurile de riscuri cu care piloții sau copiloții se pot confrunta pe întreaga durată a concursurilor.”

 

Pentru mai multe detalii despre variantele de asigurare aferente acestui parteneriat, sportivii și reprezentanții cluburilor se pot adresa Federației Române de Automobilism Sportiv.

 

OMNIASIG este o societate administrată în sistem dualist, a cărei conducere este asigurată de Directorat, sub supravegherea și coordonarea Consiliului de Supraveghere. Compania este prezentă pe piața asigurărilor din România din anul 1995 și are un portofoliu de peste 100 produse şi o reţea teritorială extinsă.

 

Vienna Insurance Group (VIG) este principalul expert pe piața asigurărilor în Austria precum şi in Europa Centrală şi de Est. Grupul cu o tradiţie îndelungată, branduri puternice şi o relaţie apropiată cu clienţii, este format din aproximativ 50 de companii din 25 de ţări. VIG are o experienţă de aproape 200 de ani în domeniul asigurărilor. Având peste 25.000 de angajaţi, Vienna Insurance Group este lider incontestabil în Austria și în piețele ECE pe care activează. Grupul se bucură de o poziţionare excelentă, care îi permite să valorifice oportunităţile de creştere pe termen lung, într-o regiune cu 180 de milioane de locuitori. Vienna Insurance Group este compania cel mai bine cotată dintre emitenţii care fac parte din ATX, indicele principal al Bursei de Valori din Viena. Grupul este, de asemenea, listat la Bursa din Praga.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here