NEPI își reconfirmă excelența portofoliului prin obținerea celor mai ridicate grade de certificare în sustenabilitate Proiectele de retail și de birouri ale liderului pieței locale de investiții imobiliare au obținut calificativele Excellent și Very Good conform metodei de evaluare BREEAM

0
1462

Anul acesta NEPI, liderul investițiilor și dezvoltărilor imobiliare de retail din România și cel mai dinamic investitor imobiliar din Europa Centrală și de Est, aplică certificările BREEAM la nivelul întregului său portofoliu de centre comerciale și spații de birouri deținute pe piața locală. Toate proiectele care au fost evaluate până acum au obținut rezultate foarte bune, confirmând preocuparea companiei pentru respectarea celor mai stricte criterii de sustenabilitate. Acestea urmează să fie aplicate și în cadrul proiectelor deținute de NEPI în Serbia, Croația, Cehia, Slovacia și Bulgaria. Compania care asistă NEPI în vederea certificării este BuildGreen.

Shopping City Timișoara este primul proiect NEPI care a primit, în 2016, calificativul „Excellent” conform standardului BREEAM In-Use, cel mai ridicat nivel de certificare pentru clădiri existente obținut până acum în România. Atestarea centrului comercial face parte dintr-un lung șir de certificări pe care grupul New Europe Property Investment (NEPI) le-a derulat în paralel începând de anul trecut și până în prezent. Evaluarea BREEAM a fost realizată de BuildGreen, companie de consultanță în designul, dezvoltarea și certificarea verde a clădirilor, care va continua procesul și în celelalte țări din Europa Centrală și de Est, unde NEPI are operațiuni (Serbia, Croația, Cehia, Slovacia și Bulgaria).

În ianuarie anul acesta, procesul de evaluare a continuat cu Promenada și Mega Mall, care au obținut nivelul de certificare „Excellent”. De asemenea, în prima parte a acestui an, proiectele de retail Aurora Mall Buzău, City Park Constanța, Deva Shopping City, Pitești Retail Park, Ploiești Shopping City, Severin Shopping City, Sibiu Shopping City au obținut calificativul „Very Good”.

Din portofoliul office al companiei, Floreasca Business Park și Lakeview au obținut același calificativ, „Excellent”, alături de clădirile de birouri The Office din Cluj-Napoca, certificate BREEAM în 2016. Certificarea „Very Good” au obținut-o anul acesta clădirile de birouri Timișoara City Business Centre One (clădirile A si B), Timișoara Office Building (clădirea C), Modatim Business Facility (clădirea D).

Metoda de evaluare BREEAM analizează clădirile cu impact redus asupra mediului, luând în considerare un set complex de criterii, de la eficienţa energetică a proprietății (consumul redus de apă și curent electric), la calitatea mediului ambiant, sustenabilitatea materialelor folosite, soluțiile de tratare a deşeurilor, gradul redus de poluare, soluțiile de transport, ecologia zonei și administrarea proprietăților conform principiilor de dezvoltare sustenabilă. Odată cu actualizarea schemei de certificare, în martie 2016, regulile de dezvoltare sustenabilă și criteriile de evaluare impuse de metodologia BREEAM au devenit și mai stricte.

Certificările BREEAM reprezintă o validare a inițiativelor de sustenabilitate pe care le-am adoptat în dezvoltarea portofoliului nostru. Acesta este doar începutul unui demers complex, de lungă durată, ce vizează integrarea de soluții de sustenabilitate avansate în vederea minimizării impactului asupra mediului și eficientizării operațiunilor din cadrul proiectelor noastre.”, a declarat Sebastian Mahu, Asset Manager NEPI.

Suntem mândri să contribuim la certificarea sustenabilă a portofoliului NEPI, primul demers de o asemenea anvergură din Europa Centrală și de Est, în urma căruia cea mai dinamică companie de investiții imobiliare din regiune va certifica peste 30 proprietăți în 6 țări. Încă de la începutul acestui proiect, ne-am concentrat pe implementarea tuturor măsurilor relevante pentru atingerea unui nivel superior de sustenabilitate, ceea ce se va traduce, în timp, prin costuri de întreținere mai scăzute și economii anuale semnificative pentru ocupanții clădirilor, dar și printr-o calitate mai bună a mediului ambiant. Prin rezultatele superioare obținute, primele proiecte certificate stabilesc un standard în fiecare din piețele pe care activează și vor conduce la o abordare mai riguroasă a dezvoltării imobiliare în toată regiunea.”, precizează Răzvan Nica, Managing Director BuildGreen.

Decizia de a opta pentru această metodologie de certificare confirmă abordarea riguroasă a grupului NEPI în ceea ce privește dezvoltarea sustenabilă, nu doar din punctul de vedere al inovației și al sustenabilității, dar și al impactului pozitiv asupra comunității locale.

Despre New Europe Property Investment plc (NEPI)

NEPI este un grup de investiții și dezvoltare listat la Busa de Valori din Johannesburg (JSE) și la Bursa de Valori din București (BVB). Grupul a fost înființat în anul 2007 pentru a achiziționa, a dezvolta și a gestiona cele mai importante proprietăți pe zona de retail din țările emergente ale Uniunii Europene, cu potențial de creștere pe termen lung. De-a lungul timpului, Grupul NEPI și-a consolidat un portofoliu solid de proprietăți și a dezvoltat, în mod constant, proiecte numeroase în România, Serbia, Slovacia, Croația, Cehia și Bulgaria. Strategia de dezvoltare se concentrează pe expansiunea în segmentul de retail și pe alte piețe. În plus, Grupul investește și în dezvoltarea clădirilor de birouri clasa A în marile orașe din România, unde există cerere din partea companiilor multinaționale.

Din portofoliul NEPI fac parte Mega Mall, Mall Promenada, Vulcan Value Center, Shopping City Timișoara, City Park Constanţa, Ploiești Shopping City, Brăila Mall, Galaţi Shopping City, Shopping City Târgu-Jiu, Severin Shopping Center, Shopping City Deva şi alte centre comerciale în întreaga ţară, dar şi în Serbia, Slovacia, Croația, Cehia și Bulgaria. NEPI deţine şi clădirile de birouri Floreasca Business Park, The LakeView, Aviatorilor 8 în Bucureşti, City Business Centre în Timişoara şi The Office în Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here