Monica Macovei acuza!

0
1814

ste cel mai dur mesaj al Comisiei Europene din rapoartele MCV, avertizând că există „riscul redeschiderii unor chestiuni care, în raportul din ianuarie 2017, au fost considerate închise”. Acesta este un mare pas înapoi cauzat de PSD&ALDE, care trebuie să plătească. Niciodată nu s-a pus problema redeschiderii unor chestiuni închise. Mesajul dur pentru pașii înapoi făcuți de politicieni pentru a scăpa de dosare penale este subliniat de încă o frază cheie din raportul MCV dat astăzi publicității: „Provocările la adresa independenței sistemului judiciar reprezintă o serioasă sursă de îngrijorare”.

 

Avertismentele Comisiei Europene sunt o dovadă clară că modificările inițiate de Tudorel Toader și PSD&ALDE sunt toxice pentru sistemul judiciar.

 

Schimbările propuse de Toader la legile justiției, în special cele privind inspecția judiciară, răspunderea magistraților și procedura de numire a procurorilor cu funcții de conducere, sunt considerate ca fiind „aspecte care afectează independența sistemului judiciar” și pot constitui un motiv pentru reexaminarea raportului de evaluare din ianuarie 2017 cu privire la progresele înregistrate în legătură cu independența sistemului judiciar. Comisia Europeană sancționează deciziile de la nivel guvernamental și subliniază tensiunile crescânde dintre Parlament, Guvern și sistemul judiciar, fiind menționate inclusiv OUG 13 și refuzul autorităților de a solicita avizul Comisiei de la Veneția pentru schimbarea procedurii de numire a procurorilor șefi, precum și atacurile politicienilor și ale unor instituții de presă la adresa magistraților.

 

Toader, Iordache, Nicolicea, Șerban Nicolae, Dragnea&comp., toți cei care au inițiat și susțin modificările, să le arunce la coșul de gunoi și să-și dea demisia. Oamenii care au ieșit în stradă iarna trecută și acum au avut dreptate.

 

În mod clar, drumul pe care merg Toader și PSD&ALDE este profund greșit și afundă țara cu fiecare măsură pe care o iau.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here