Modernizarea transportului urban in Galati cu imprumut BERD: Investitii pentru a face naveta mai atractiva

0
954

Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) contribuie la modernizarea infrastructurii transportului urban in Galati prin acordarea unui imprumut in valoare de 100 milioane lei (echivalentul a 22.6 milioane euro) si 900.000 euro asistenta pe baza de grant catre municipalitate.

Cu finantarea BERD, primaria va reabilita strazile principale, inclusiv infrastructura de apa, va achizitiona noi troleibuze si va introduce un sistem automat de taxare. Aceste investitii vor creste accesul la serviciile de transport public si calitatea acestora in municipiul Galati.

Galati este un oras din estul Romaniei, important port la Dunare, cu o populatie de 250.000 de locuitori. Economia orasului se bazeaza pe importanta Portului Galati, a santierului naval, exportului de produse metalurgice, Galati fiind unul din cele mai mari noduri de trafic comercial din Romania.

Cu toate acestea, investitiile insuficiente in infrastructura urbana au dus la deteriorarea soselelor, restrictionarea capacitatii de transport pasageri, cresterea timpului de deplasare si a consumului mare de combustibil, conducand la un nivel ridicat de poluare si costuri ridicate de transport.

Cu ajutorul BERD si a fondurilor nerambursabile, orasul va dezvolta un Plan de Mobilitate Urbana Durabila in conformitate cu standardele Uniunii Europene, pentru a oferi locuitorilor orasului un transport de calitate. Municipalitatea va lansa, de asemenea, noi scheme de finantare si va institui un fond destinat intretinerii drumurilor. In plus, va asigura introducerea unui contract de servicii publice bazat pe performanta ; in conformitate cu reglementarile UE, acesta va defini drepturile si obligatiile municipalitatii si ale companiei de transport public si va conduce la eficientizarea
serviciului public.

Marius Stan, Primarul Municipiului Galati, a declarat: “Suntem recunoscatori pentru sprijinul acordat de BERD, care merge dincolo de investitii in infrastructura. Transferul de know-how si asistenta in dezvoltarea si implementarea unei strategii pe termen lung pentru gestionarea transportului urban sunt la fel de importante pentru furnizarea de servicii imbunatatite.”

Jean-Patrick Marquet, Director BERD pentru Infrastructura Municipala si de Mediu, a declarat: “Drumuri mai bune, troleibuze moderne si un sistem de taxare automat va face transportul public din Galati mai eficient si, prin urmare, mai atractiv. Scorpul nostru este acela de a incuraja locuitorii sa treaca de la autoturismele private la transportul public, fapt de care vor beneficia atat comunitatea, cat si economia si mediul inconjurator.”

Banca a finantat deja proiecte similare in Sibiu, Iași, Arad, Brașov si recent in Pitești, investind 180 milioane euro in modernizarea transportului urban in Romania.

BERD este cel mai mare investitor institutional din Romania. Pana in prezent, Banca a investit 6.8 miliarde euro in 364 de proiecte in diverse sectoare. De asemenea, BERD a mobilizat pentru aceste investitii peste 14 miliarde euro din alte surse de finantare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here