Micii producători îşi vor expune produse tradiţionale româneşti în sucursalele Patria Bank, printr-un proiect de apropiere a comunităților urbane de cele rurale

0
1144

Patria Bank alături de asociaţia Creştem România Împreună aduc un plus de implicare în comunităţile locale şi anunţă continuarea parteneriatului strategic început anul trecut. Prin intermediul acestuia, îşi propun să sprijine dezvoltarea micilor producători locali şi să promoveze valorile şi tradiţiile comunităţilor  rurale prin proiecte ce urmăresc reînnodarea legăturilor dintre urban şi rural.

 

Din devotament şi încredere faţă de produsele micilor producători, Patria Bank, expune, pentru început, într-o serie de unităţi din 5 oraşe ale ţării, rafturi cu produse realizate de antreprenorii din comunitatea www.malltaranesc.ro, proiect iniţiat de asociaţia Creştem România Împreună şi susţinut de Patria Bank. Clienţii băncii şi toţi cei interesaţi sunt invitaţi în unităţile din Bucureşti Globalworth, Cluj, Braşov, Bacău şi Piteşti să descopere efectiv produsele autentic româneşti şi să comande on-line de la unul din cei peste 500 de producători disponibili în platformă.

 

„Este un proiect relevant pentru contextul economic actual, întrucât sprijină micii producători să se dezvolte, să îşi vândă produsele şi să îşi extindă aria din care îşi pot atrage clienţi. Una dintre cele mai mari probleme pentru aceşti producători este distribuţia, iar proiectul www.malltaranesc.ro este o soluţie rapidă, modernă, adapatată vremurilor în care trăim. Cifrele unui studiu amplu realizat de curând de noi în mediul rural arată ca bună parte dintre locuitorii de aici doresc să devină antreprenori. Această comunitate îi ajută atât pe cei care sunt la început de drum, cât şi pe cei cu tradiţie. Din acelaşi studiu am aflat că antreprenorii din mediul rural au nevoie de finantare. Linia noastră de busines dedicată Microîntreprinderilor din Patria Credit IFN sau Patria Bank, francizele Patria Credit, Platforma Patria Partener (disponibilă atât pentru persoane fizice cât şi juridice) sunt pregătite să ofere ajutor pentru ca planurile acestor antreprenori să se dezvolte. Ținând cont de faptul ca multe produse de creditare sunt dezvoltate de Patria în urma sugestiilor acestor antreprenori, e o ocazie bună să le mulțumim pentru că ajută mediul bancar să înțeleagă mai bine nevoile specifice de microfinanţare” spune Codruţ Nicolau, Director General Adjunct, Divizia Comercială

 

“Prin www.malltaranesc.ro ne-am propus să găsim producătorii locali și să-i prezentăm României întregi, făcând astfel mai ușoară legătura dintre cumpărător și producător, unind comunitățile urbane de cele rurale și încurajând consumul de produse românești. Acum scoatem micii producători tradiționali din mediul online și îi aducem și în sucursalele Patria Bank, inițiativă prin care credem că vom crea o relație mai puternică între gospodari și toți cei care își doresc să consume local, sezonier și sănătos. Sper ca acest parteneriat strategic cu Patria Bank să contribuie și mai mult la dezvoltarea micilor afaceri rurale și sper ca vitrinele acestea superbe să fie îndemnul de care aveam nevoie ca un public cât mai numeros să cumpere românește de pe www.malltaranesc.ro.”, spune Mihai Mihu, director asociaţia Creştem România Împreună.

 

Parteneriatul Patria Bank cu asociaţia Creştem România Împreună se află în al doilea an de dezvoltare şi, pe lângă susţinerea platformei www.malltaranesc.ro, o serie de alte proiecte se regăsesc în planul de creştere pentru anul următor:

  • agapa cu meşteşug, seria de evenimente locale de susţinere şi promovare a întreprinzătorilor locali,
  • adoptă un ţăran, proiect ce aduce împreună gospodăriile de la sat şi familiile de la oraş,
  • Plantează România, proiect de împădurire a comunităţilor locale cu sprijinul voluntarilor
  • aplicaţia Vene Vii ce urmează să fie lansată în curând.

 

Continuarea parteneriatului a fost anunţată în cadrul unui eveniment desfăşurat în incinta uneia dintre unităţile amenajate cu rafturi www.malltaranesc.ro, aflată la Bucureşti. Rafturile care încurajează consumul de produse locale în comunitățile urbane vor fi găsite în unităţile Patria Bank din orașele București, Cluj, Bacău, Brașov și Pitești timp de un an.

 

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la [email protected], 0732.800.326.

 

 

***

Despre Patria Bank si Grupul Patria Bank. Patria Bank este o bancă românească, listată la Bursa de Valori Bucureşti, cu prezenţă în 63 de oraşe la nivel naţional, prin 81 sucursale, peste 180.000 de clienţi şi 3,5 miliarde lei în active, fiind dedicată creșterii gradului de bancarizare în România și susținerii antreprenorilor locali.Grupul Patria Bank este deţinut de Fondul de Investiții Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiţii, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiţii), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre). Grupul Patria Bank include Patria Bank, Patria Credit IFN, SAI Carpatica Asset Management şi Patria Asset Management.

Despre Creștem România Împreună. Asociația „Creștem România împreună” a apărut ca o necesitate în viața societății românești având ca principal scop promovarea și susținerea drepturilor și intereselor sociale culturale, economice și profesionale ale românilor aflați în România sau în afara țării. Credem că prin implicarea comunităților pe diferite proiecte, începând de la cele de mediu și terminând cu proiecte sociale, putem reuși să creăm o Românie mai frumoasă și mai unită. Să dezvoltăm o societate unde educația și grija pentru comunitate nu sunt doar vise, ci reprezintă premize pentru dezvoltarea fiecărui membru.

Despre Mallţărănesc.ro. Platforma on-line www.malltaranesc.ro este o inițiativă unică în România, o platormă online destinată producătorilor agricoli din țară. Proiectul a fost lansat în 2017 și unește peste 500 de mici  producători cu aproximativ 4600 de consumatori dornici de produse tradiționale, crescute și realizate local. Producătorii de pe această platformă au o gospodărie de subzistență sau o mică fermă, unde muncesc zilnic cinstit și curat. În platformă puteți găsi ferme care au tot soiul de brânzeturi, ouă de găină și carne, dar și prăvălii care produc dulcețuri, miere și obiecte de artizanat. Însă mai presus de produse, găsiți oamenii din spatele acestor produse.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here