Metropolitan Life dăruiește timpul său comunității prin instituirea zilei dedicate voluntariatului

0
890

 

București, 3 iunie 2024: Metropolitan Life, unul dintre cei mai importanți jucători din piața asigurărilor de viață din România, își reconfirmă angajamentul pentru grija față de comunitățile în care activează, printr-o zi dedicată voluntariatului. Proiectul  “DăruiM” a reunit 180 de voluntari din cadrul companiei și 3 organizații care s-au implicat activ în 5 acțiuni desfășurate în paralel, menite să susțină educația timpurie, promovarea unui mediu mai curat, obiceiuri sănătoase, și îmbunătățirea centrelor pentru copiii din mediile dezavantajate.

 

Ziua de 17 mai 2024 a fost marcată de grija dăruită comunităților locale de către cei 180 de voluntari din cadrul angajaților Metropolitan Life și prin implicarea a 3 organizații partenere, United Way România, Asociația Copii pentru Viitor și Kayak Champions. Proiectul de voluntariat „DăruiM” a integrat 5 acțiuni educaționale și de susținere a grupurilor și familiilor defavorizate.

 

În cadrul Metropolitan Life, credem în puterea acțiunii și implicării colective de a crea schimbări pozitive în comunitățile locale. În poziția de partener de încredere al românilor de peste 25 de ani, ne dedicăm eforturile faptelor bune în comunitatea în care activăm, în linie cu angajamentul nostru de a le oferi oamenilor protecție și siguranță. Astfel, am decis să închidem activitatea companiei pe durata unei zile întregi pentru a oferi colegilor noștri acest timp, pe care împreună l-am dedicat voluntariatului. Ne bucurăm că am făcut echipă cu cei 3 parteneri care ne-au fost alături în activitățile desfășurate prin proiectul „DăruiM” și le mulțumim pentru implicare. Prin participarea echipei noastre la cât mai multe activități semnificative care răspund nevoilor publicului, ne dorim ca Metropolitan Life să aducă o schimbare pozitivă de durată,  și să construim astfel comunități mai puternice.” a declarat Carmina Dragomir, CEO Metropolitan Life.

 

Misiunea comună a Metropolitan Life alături de United Way a fost cea de a îmbunătății centrele pentru copii din mediile dezavantajate și de a promova activitățile educaționale. Împreună, în cadrul inițiativei „DăruiM”, au desfășurat în ziua de 17 mai 3 acțiuni în locații din București și din jurul orașului.

 

Voluntarii Metropolitan Life și United Way România au dăruit grijă prin amenajarea curții exterioare a unui centru de zi din Buftea. Aceștia au contribuit la construirea unui spațiu verde, pentru ca cei 50 de copii din medii vulnerabile să se poată juca în siguranță și să participe la sesiuni educative non-formale desfășurate în aer liber. Făuritorii faptelor bune, împreună cu specialiști în domeniul construcțiilor, au participat la întinderea și nivelarea spațiului de 110 mp, montarea gazonului artificial și a suportului geotextil, precum și la plantarea trifoiului, arbuștilor și florilor. Totodată, cu ajutorul voluntarilor, a fost construit și foișorul din curtea centrului, un spațiu sigur, dedicat activităților pedagogice pentru copii, în perioada caldă a anului.

 

Cea de-a doua activitate a constat în amenajarea și înfrumusețarea spațiului exterior al școlii sociale private pentru copiii din cartierul Ferentari din București, în cadrul căreia învață gratuit aproximativ 240 de copii proveniți din familii cu grave probleme sociale și economice. Acțiunea le-a oferit copiilor posibilitatea de a beneficia de un loc sigur de joacă, dedicat activităților educative în aer liber. Voluntarii proiectului au participat la repararea fundației și vopsirea gardurilor școlii, plantarea de arbuști și flori în grădină, înlăturarea plăcilor vechi de pe suprafața locului de joacă și înlocuirea acestora cu cauciuc turnat pentru siguranța copiilor. Totodată,  voluntarii au reparat și vopsit echipamentele de la locul de joacă. Acesta a căpătat astfel un aspect vesel și primitor.

 

În plus, cele două organizații și-au unit forțele pentru a finaliza amenajarea spațiului exterior al Centrului de servicii pentru cei 36 de copii și familii dezavantajate socio-economic din Comuna Odobești. Pentru a le asigura copiilor un cadru optim și prietenos, voluntarii au contribuit la vopsirea echipamentelor din spațiul de joacă exterior, înlocuirea gardului, asamblarea mobilierului și repararea pereților exteriori ai clădirilor care înconjoară spațiul de joacă.

 

Pentru a consolida sentimentul primitor de comunitate și familie, proiectul „Prânz comunitar”, dezvoltat de Asociația Copii pentru viitor și susținut de Metropolitan Life, a constat în pregătirea unei mese calde pentru copiii din Comuna Petrăchioaia, Ilfov. Inițiativa a avut atât scopul de a le oferi copiilor o masă hrănitoare, cât și de a încuraja importanța educației, socializării și sustenabilității. Aproximativ 70% dintre ingredientele utilizate au fost furnizate de către bănci de alimente și producători locali, reconfirmând angajamentul proiectului față de practici alimentare sustenabile și sprijinul economiei locale. Voluntarii s-au implicat în pregătirea ingredientelor, amenajarea mesei și servirea preparatelor. Totodată, copiii au fost implicați în colorarea și înfrumusețarea gardului școlii, folosindu-și imaginația și creativitatea.

 

În cele 3 locații în care s-au desfășurat acțiunile United Way – Școala din Ferentari, Centrul de Zi din Buftea, Centrul de servicii din Comuna Odobești, precum și la acțiunea Prânzul Comunitar desfășurată în parteneriat cu Asociația Copii pentru viitor, au fost organizate în paralel activități de desen și creație prin care copiii au ilustrat cum își imaginează lumea peste 25 de ani. Această acțiune a fost facilitată de voluntarii Metropolitan Life și de reprezentanți ai ONG-urilor partenere și a fost menită să promoveze speranța unui viitor mai încrezător.

 

Alături de Kayak Champions, primului club sportiv caiac-canoe din București, Metropolitan Life a susținut cultivarea respectului pentru mediul înconjurător. Această misiune a reunit cele două organizații în cadrul acțiunii de ecologizare cu caiace pe lacul Comana. Inițiativa a debutat cu prezentarea clubului Kayak Champions despre modul în care publicul poate proteja mediul înconjurător. Atelierul a constat într-o discuție liberă, interactivă, cu scopul de a genera noi idei și soluții adaptate fiecărui stil de viață. Ulterior, voluntarii clubului sportiv au susținut un training complet cu privire la modul corect de vâslire, reglajul caiacului, norme de siguranță și comportamentul în caiac. Acțiunea s-a încheiat cu participarea voluntarilor la activitatea de adunare a deșeurilor din lacul Comana cu ajutorul caiacelor, fiind însoțiți de 2 antrenori supraveghetori.

 

 

Despre Metropolitan Life 

MetLife, Inc. (NYSE: MET), prin filialele și afiliații („MetLife”), este una dintre cele mai importante companii de servicii financiare din lume, oferind asigurări, anuități, beneficii pentru angajați și gestionarea activelor pentru a-și ajuta clienții individuali și instituționali să construiască un viitor mai încrezător. Fondată în 1868, MetLife are operațiuni în peste 40 de piețe la nivel global și deține poziții de lider în Statele Unite, Japonia, America Latină, Asia, Europa și Orientul Mijlociu. Pentru mai multe informații, vizitați www.metlife.com. În România, Metropolitan Life are peste 25 de ani de activitate pe piața de asigurări de viață. Peste 4 milioane de clienți beneficiază de asigurări de viață și pensii private obligatorii oferite de Metropolitan Life la nivel local.

 

Despre United Way România

United Way România este o fundație românească afiliată la United Way Worldwide, SUA, a cărei activitate se concentrează pe cele trei direcții care pun bazele unei comunități prospere: acces la o educație de calitate, servicii bune de sănătate și un venit suficient pentru a întreține o familie. Acționăm ca un organizator comunitar, prin mobilizarea unei rețele extinse de parteneri din comunitate – ONG-uri, companii, instituții publice, lideri din societatea civilă, donatori și voluntari – să își coordoneze eforturile pentru a produce un impact colectiv. Programele United Way România sprijină anual peste 11.500 de persoane în dificultate, cu susținerea a peste 3.800 de donatori individuali, 47 de donatori majori și peste 100 de companii. Pentru informații suplimentare, accesați www.unitedway.ro

 

 

Despre Asociația “Copii pentru Viitor”

Asociația “Copii pentru Viitor” a fost fondată în anul 2016, în Lupeni, județul Hunedoara și este formată doar din voluntari. Misiunea asociației este îmbunătățirea calității vieții, crearea unui mediu sănătos și durabil pentru generațiile viitoare prin reducerea abandonului școlar, integrarea socială și profesională, suport psihologic, orientare școlară și profesională, reducerea sărăciei extreme. Principalii beneficiari sunt copiii și tinerii proveniți din medii dezavantajate și din sistemul de protecție socială.

 

Despre KayakChampions

Kayak Champions este primul club sportiv de caiac-canoe din București care se adresează în egală măsură copiilor și adulților. Prin cursurile de inițiere și activitățile educaționale asociate, se promovează practicarea regulată a sportului, crearea unor obiceiuri sănătoase și cultivarea respectului pentru mediul înconjurător. În același timp, clubul include și activități socio-comunitare, care folosesc sportul ca mijloc de incluziune socială și terapie pentru categorii defavorizate, precum persoane cu dizabilități (nevăzători, handicap locomotor, sindrom Down, etc.), femei supraviețuitoare ale cancerului de sân sau copiii din centrele de plasament.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here